Ghimpu: Republica Moldova rămâne stat membru al CSI

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ghimpu: Republica Moldova rămâne stat membru al CSI
Ghimpu: Republica Moldova rămâne stat membru al CSI

Preşedintele interimar al R. Moldova, Mihai Ghimpu, a afirmat astăzi că Chişinăul va rămâne stat membru al Comunităţii Statelor Independente (organizaţie regională, formată din fostele republici sovietice, cu excepţia statelor baltice şi a Georgiei), relatează NewsIn care citează RIA Novosti.

"Republica Moldova îşi încheie mandatul de preşedinte al CSI. Nu a fost un an uşor, dar R. Moldova a reuşit să realizeze obiectivele propuse. Sper că statele membre ai organizaţiei vor ieşi împreună din criza financiară", a spus Ghimpu la deschiderea şedinţei, la care au participat şefii de stat ai organizaţiei.

Preşedintele rus Dmitri Medvedev, aflat la Chişinău, a spus că speră la construirea unor relaţii de bună vecinătate cu Republica Moldova. "Aveţi o perioadă politică agitată, se formează instituţiile de stat. Noi am vrea relaţii de bună vecinătate şi de prietenie, aşa cum ar trebui să fie, având în vedere apropierea popoarelor şi a intereselor", a spus Medvedev la întrevederea cu liderul Partidului Democrat, Marian Lupu.

La rândul său, liderul Partidului Democrat a spus că, într-adevăr, Republica Moldova stă în faţa alegerii care poate marca încheierea crizei politice prelungite.

"Republica Moldova este influenţată dur de criza financiază", a subliniat Lupu. El i-a mulţumit liderului rus pentru participarea la summitul CSI.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite