Agricultura e liberă: Mariann Fischer Boel nu mai vrea un nou mandat în CE

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Agricultura e liberă: Mariann Fischer Boel nu mai vrea un nou mandat în CE
Agricultura e liberă: Mariann Fischer Boel nu mai vrea un nou mandat în CE

Comisarul danez pentru agricultură, Mariann Fischer Boel, a anunţat că nu va mai candida pentru un nou mandat în Comisia Europeană.

Agricultura este principalul portofoliu râvnit de România. Pentru ocuparea postului de comisar fiind vehiculat numele fostului ministru al agriculturii, Dacian Cioloş.

Boel, în vârstă de 66 de ani, l-a informat săptămîna trecută pe premierul danez Lars Loekke Rasmussen, precum şi pe preşedintele CE, Jose Manuel Barroso, că "doreşte să plece din funcţia sa din Comisie la încheierea mandatului". Premierul danez va desemna săptămânile următoare persoana care o va înlocui pe Boel.

Comisarul a respins speculaţiile potrivit cărora va pleca din CE în urma presiunii mai multor state, critice faţă de politica sa agricolă.

"Nu cred că Franţei îi va părea foarte rău că nu voi continua în Comisie. Francezii cred că sunt dură dincolo de orice limite", a spus Boel, citată de ziarul danez "Jyllands-Posten".

Potrivit presei daneze, pentru preluarea funcţiei de comisar european al acestei ţări, sunt vehiculate mai multe nume, printre care ministrul climei şi energiei, Connie Hedegaard, colega sa de la Agricultură şi Pescuit, Eva Kjer Hansen, şi ministrul pentru cooperare internaţională, Ulla Toernaes.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite