Bulgarii ar putea rămâne fără baruri. Un viciu i-a ruinat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fumul de ţigară este mai nociv pentru sistemul cardiovascular al femeilor decât pentru cel al bărbaţilor
Fumul de ţigară este mai nociv pentru sistemul cardiovascular al femeilor decât pentru cel al bărbaţilor

Cifra de afaceri a localurilor bulgare va scădea cu 300 de milioane de leva (peste 153 de milioane de euro) din cauza interzicerii fumatului, a apreciat preşedintele Proprietarilor de Hoteluri şi Restaurante, care a participat duminică la un protest.

Ca urmare a acestor pierderi, 20% dintre restaurantele, cazinourile şi cluburile de noapte bulgare vor da faliment până în martie 2013, a subliniat Blagoi Ragin. El a sugerat, pe un ton ironic, că în Kazahstan se află în derulare un program destinat întreprinderilor mici şi mijlocii şi că bulgarii şomeri pot să imigreze în această ţară, în speranţa unei vieţi mai bune, conform mediafax.

"Vrem să amânăm punerea în aplicare a acestei interdicţii cu câţiva ani, până îşi revine economia. Eu sunt nefumător, iar, dacă ar fi fost după mine, şi eu aş fi interzis fabricarea şi vânzarea ţigărilor, dar economia nu se poate opri", a insistat el.

Aproximativ 200 de persoane au participat duminică la un miting în centrul Sofiei, împotriva interzicerii fumatului în localuri, care va intra în vigoare începând de la 1 iunie.

Europa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite