Franţa-Georgia: acord în materie de securitate internă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şeful diplomaţiei franceze Bernard Kouchner şi omologul său georgian, Grigol Vaşadze, au semnat joi la Paris un acord de cooperare în materie de poliţie şi de securitate civilă, a anunţat Ministerul francez al Afacerilor Externe.

Acest acord acoperă 17 domenii de cooperare în poliţie, mergând de la criminalitate organizată şi terorism până la trafic de arme şi de vehicule furate.

Grigol Vaşadze efectuează prima sa vizită în Franţa după numirea sa în decembrie 2008, la câteva luni după războiul care a opus Georgia Rusiei, menţionează Agerpres.

Această vizită intervine în timp ce primul ministru rus Vladimir Putin se află, joi şi vineri, în Franţa şi când Moscova încearcă să obţină purtătoare de elicoptere din clasa Mistral de la Franţa, ţară membră a NATO.

Vaşadze, care s-a exprimat în faţa Institutului Francez de Relaţii Internaţionale (IFRI), a exprimat puternica sa preocupare.

"Grigol Vaşadze a estimat că singurul teatru unde aceste Mistral ar putea fi desfăşurate ar fi Marea Neagră, ceea ce reprezintă pentru el o ameninţare evidentă pentru Georgia şi pentru Ucraina", a rezumat directorul Centrului Rusia/NEI al IFRI, Thomas Gomart.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite