Baza de date a Interpol Ucraina, vândută pe nimic interlopilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Noul premier ucrainean Nikolai Azarov şi preşedintele Ucrainei Viktor Ianukovici
Noul premier ucrainean Nikolai Azarov şi preşedintele Ucrainei Viktor Ianukovici

Fostul şef al Biroului Interpol Ucraina susţine că baza de date a acestei instituţii a fost vândută unor persoane dubioase, pentru ridicola sumă de 5000 de dolari.

Rostislav Vergeles a precizat că această bază de date conţine informaţii cu privire la toate verificările pe care această structură le-a efectuat începând cu 1993.

Într-un interviu acordat cotidianului ucrainean „Segodnia“, fostul şef al Biroului Interpol din Ucraina, Rostislav Vergeles, declară că are informaţii că baza electronică de date, în care erau înregistrate persoane , companii, maşini şi obiecte de artă , ar fi fost sustrasă şi vândută unor interlopi, pentru doar 5000 de dolari. Mai mult, acestora li s-ar fi eliberat, contra cost, şi adeverinţe de „consilier Interpol“.

Fostul oficial susţine că s-a ajuns acum la situaţia în care multe firme de securitate le plătesc acestora 150-200 de dolari pentru o singură verificare în această bază de date. „Nu voi fi categoric, dar sursele mele confirmă această informaţie“, a declarat Vergeles. Fostul şef al Interpol Ucraina, care a fost demis din această funcţie în 2008, a mai declarat că deseori a auzit plângeri din partea colegilor din alte ţări că se colaborează greu cu BNI-Ucraina, iar autorităţile de la Kiev nu fac nimic pentru a rezolva această problemă. El îi mai acuză pe actualii şefi ai Biroului că „au reuşit să îngroape un acord cu Uniunea Europeană privind furnizarea unor echipamente costisitoare de înaltă tehnologie“. Vergeles a mai sugerat, fără a deţine dovezi, că BNI-Ucriana ar mai fi fost implicat în „răfuieli de afaceri“, unii angajaţi ai Biroului primind recompense din partea unor firme concurente pentru a face verificări ilegale la unele companii străine.

Ministerul ucrainean de Interne, dezminte

Şeful Departamentului de Relaţii Publice din Ministerul ucrainean de Interne, Dmitri Andreev, a declarat că instituţia va verifica acuzaţiile făcute de Vergeles înainte de a face vreun comentariu. În schimb, adjunctul ministrului ucrainean de Interne, Ghenadi Moskal, a calificat drept „aberante“ acuzaţiile. „Numai unele dintre obiectele de artă căutate de Interpol costă milioane de dolari.

Persoana care făcut aceste afirmaţii ar fi fost mai credibilă dacă la suma indicată ar mai fi adăugat câteva zerouri“, a declarata Moskal pentru „Segodnia“.    

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite