Barroso, ameninţat că nu va primi suţinere pentru un nou mandat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Partidului Socialist European (PSE) Poul Nyrup Rasmussen a reiterat că Jose Manuel Barroso nu va fi reales la conducerea Comisiei în cazul în care socialiştii nu vor obţine majoritatea în Parlamentul European.

"Vom avea un nou preşedinte, dacă obţinem o nouă majoritate în Parlamentul European", actualmente dominat de conservatori, a afirmat liderul danez al socialiştilor europeni în interviul acordat cotidianului spaniol El Mundo, relatează AFP.

Potrivit sondajelor, socialiştii sunt în prezent a doua forţă din PE şi rivalii lor conservatori vor rămâne forţa dominantă după scrutinul european, care se încheie mâine seară.

"Noi, socialiştii, nu îl putem susţine pe Barroso, pentru că este conservator şi pentru că leadership-ul său în timpul crizei a lăsat mult de dorit", a adăugat Rasmussen, adăugând că "nu credem că este persoana potrivită pentru a fi la conducerea Europei în timpul acestei crize".

Portughezul Jose Manuel Barroso, al cărui mandat expiră în noiembrie, va fi menţinut la preşedinţia Comisiei de către liderii europeni, la sfârşitul lunii iunie, cu excepţia cazului în care conservatorii îşi vor pierde majoritatea în Parlament. Numirea preşedintelui CE este supusă aprobării Parlamentului European.

Mai mulţi lideri socialişti, precum şeful guvernului spaniol Jose Luis Rodriguez Zapatero, portughezul Jose Socrates şi britanicul Gordon Brown i-au adus sprijinul preşedintelui în exerciţiu al CE, deşi este de dreapta.

Marţi, opt personalităţi socialiste, printre care foştii premieri francez Lionel Jospin şi german Gerhard Schroeder, au lansat un apel de ultim moment, cerând taberei lor să prezinte un candidat rival pentru Barroso.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite