Balticele, protejate de NATO contra Rusiei?

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Steag NATO
Steag NATO

NATO „coace“ de ceva vreme un plan de apărare a celor trei ţări baltice - Letonia, Estonia, Lituania - în eventualitatea unei agresiuni din partea Rusiei.

De când cele trei au aderat la Alianţa Nord-Atlantică, în 2004, problema apărării lor a fost aprig dezbătută de americani şi de europeni. Iniţial, europenii, cu Germania şi Franţa ca vârf de lance, au susţinut că nu este nevoie de un astfel de plan din moment ce Rusia este un partener al NATO. La insistenţele Poloniei, care a băgat în această ecuaţie a adversarilor şi Belarusul, Washingtonul a înăsprit tonul în cadrul negocierilor din interiorul Alianţei, notează „The Economist".

Chiar dacă formal nu toate statele şi-au dat acordul, surse apropiate negocierilor susţin că strategia de apărare a balticelor va fi inclusă ca o anexă la planul de contingenţă pentru Polonia, ce va căpăta astfel o dimensiune regională.

Un atac militar din partea Rusiei, care ar putea degenera într-un conflict nuclear, este însă puţin probabil.

Kremlinul preferă să recurgă la instrumentele şantajului energetic şi atacurile cibernetice împotriva celor trei ţări baltice, iar NATO ar trebui să se gândească la modul în care să contracareze în primul rând acest gen de pericole, deoarece, spre deosebire de o ipotetică agresiune militară, acestea sunt nişte pericole reale şi concrete, apreciază expertul Stephen Herzog, citat de portalul „World Politics Review".

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite