Astăzi, Parlamentul European va supune la vot o rezoluţie care condamnă ferm website-ul PVV

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Parlamentul European, reunit în sesiune plenară la Strasbourg, supune la vot, astăzi, o rezoluţie în care condamnă ferm iniţiativa Partidului olandez al Libertăţii (PVV) de a lansa un website unde olandezii sunt încurajaţi să depună plângeri împotriva est-europenilor care trăiesc în Olanda.

Iniţiativa elaborării unei rezoluţii în acest caz i-a aparţinut eurodeputatului român Marian-Jean Marinescu, vicepreşedinte al grupului Partidului Popular European (PPE) din Parlamentul European. Ulterior, şi alte grupuri politice au elaborat propriile rezoluţii, iar marţi seară s-a negociat forma finală a unei rezoluţii comune susţinute de grupurile PPE, S&D, ALDE şi Verzi.

Rezoluţia PE consideră că iniţiativa PVV este contrară tuturor valorilor fundamentale europene ale demnităţii umane, libertăţii, egalităţii statului de drept şi respectării drepturilor omului şi riscă să distrugă bazele Uniunii, care sunt pluralismul, nediscriminarea, toleranţa, justiţia, solidaritatea şi libertatea de circulaţie. Documentul cere în termeni fermi guvernului olandez să condamne şi să se distanţeze de "iniţiativa deplorabilă" a PVV, transmite Agerpres.

În plus, este subliniată obligaţia tuturor guvernelor europene de a garanta drepturile la liberă circulaţie şi nediscriminare şi se cere Consiliului European să condamne oficial iniţiativa PVV întrucât subminează aceste drepturi, fiind un afront la adresa valorilor şi principiilor europene.

În acelaşi timp, rezoluţia PE cere guvernului Olandei să nu închidă ochii la politicile PVV care sunt contrare valorilor fundamentale ale Uniunii Europene şi autorităţilor olandeze să investigheze dacă această iniţiativă a dus la incitarea la ură şi discriminare. Documentul mai cere guvernului olandez să răspundă rapid scrisorilor trimise de Comisia Europeană cu privire la legislaţia ce ar putea încălca directiva 38/2004 despre dreptul cetăţenilor UE şi al membrilor familiilor lor de a se muta şi locui în interiorul teritoriului statelor membre şi să dea curs cererilor din rezoluţiile PE.

Rezoluţia solicită Comisiei şi Consiliului UE să facă tot posibilul pentru stoparea răspândirii atitudinilor xenofobe de felul celor exprimate pe site-ul PVV şi să se asigure de implementarea eficientă a Deciziei-cadru privind rasismul şi xenofobia în toate statele membre.

Este reţinut şi faptul că angajamentul politicienilor olandezi faţă de integrarea europeană a scăzut semnificativ în ultimii ani, aşa cum arată poziţia actualului guvern olandez în dosare precum extinderea spaţiului Schengen şi libera circulaţie a lucrătorilor.

Rezoluţia aminteşte că statele membre UE au obligaţia de a garanta tuturor cetăţenilor UE faptul că nu sunt discriminaţi sau stigmatizaţi atunci când locuiesc sau lucrează în Europa şi că site-ul PVV incită în mod deschis la discriminare contra lucrătorilor din ţările Europei Centrale şi de Est şi creează divizări între comunităţi în societatea olandeză.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite