Apa afectată de poluarea din vestul Ungariei este potabilă
0
Apa din zona afectată de poluarea cu noroi roşu din vestul Ungariei este potabilă, iar concentraţia de particule în aer nu depăşeşte pragul de siguranţă, potrivit Agenţiei ungare pentru gestionarea dezastrelor.
Centrul UE pentru monitorizarea dezastrelor a trimis o echipă formată din cinci experţi pentru a evalua urmările poluării şi a contribui la înlăturarea urmărilor acesteia, la solicitarea Ungariei.
Experţii din Austria, Belgia, Franţa, Germania şi Suedia au experienţă în accidente industriale de acest tip.
Raportul a fost finalizat în urma consultărilor dintre experţii europeni şi ungari şi urmează să fie publicat în următoarele zile.
De asemenea, în Ungaria se află şi o echipă de experţi ai Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, care analizează impactul poluării asupra locuitorilor şi a mediului şi care urmează să-şi prezinte raportul la începutul săptămânii viitoare.