Ce antipatii a creat summitul între liderii UE
0
Summitul de la Bruxelles a scos la iveală capacitatea liderilor europeni de a găsi un compromis privind salvarea zonei euro, dar şi tensiunile sau antipatiile existente între şefii de stat sau de guverne.
De departe, cel mai comentat conflict de la reuniunea UE a fost acela izbucnit între cancelarul german, Angela Merkel, şi premierul italian, Silvio Berlusconi. Scandalul a pornit de la un zâmbet ironic pe care l-au afişat Merkel şi preşedintele Nicolas Sarkozy, zilele trecute, când jurnaliştii i-au întrebat câtă încredere au în Berlusconi. Zâmbetul celor doi a dat de înţeles lumii întregi că l-ar lua în derâdere pe şeful guvernului de la Roma.
Presa din Peninsulă a tunat şi a fulgerat împotriva Germaniei. Cotidianul „La Stampa" a vorbit despre râsul dispreţuitor şi de lipsa de respect a Berlinului faţă de Italia. Premierul Berlusconi a precizat, miercuri seară, la postul de televiziune Rai, că Angela Merkel ar fi venit la el în timpul reuniunii de la Bruxelles şi i-a cerut iertare.
Berlin: Merkel nu s-a scuzat

Steffen Seibert (stânga), purtătorul de cuvânt al cancelarului german
„Mi-a spus că niciodată nu ar putea dispreţui vreodată Italia", a declarat şeful Guvernului de la Roma. Mirare mare în Italia şi un moment de mândrie naţională. N-a durat prea mult. Steffen Seibert, purtătorul de cuvânt al cancelarului german, a scris pe Twitter, în limba engleză, că informaţia dată de Berlusconi este neadevărată.
După fundul şefei Guvernului danez

„Nu a existat nicio scuză din partea cancelarului german pentru că nu există un motiv să-şi ceară scuze", a scris Seibert. Berlusconi are şanse mari să nu mai fi primit cu braţele deschise nici la Copenhaga, după ce toată presa italiană a publicat ieri imagini cu el surâzând, uitându-se lung după ,,fusta" premierului danez, frumoasa Helle Thorning-Schmidt.
Sarkozy îl tratează cu spatele pe Cameron

Tensiuni există şi între Sarkozy şi premierul britanic, David Cameron. S-a văzut şi la summitul UE, unde preşedintele francez nu s-a ridicat de pe scaun, nici nu s-a întors cu faţa spre Cameron, care-i întindea mâna în semn de salut. Presa scrie că acesta este rezultatul schimbului dur de replici între cei doi, duminica trecută. Atunci preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, l-a criticat dur pe Cameron, declarând că acesta „a pierdut o bună ocazie să tacă" în legătură cu criza din zona euro.
„Ne-am săturat să ne criticaţi şi să ne spuneţi ce să facem. Spuneţi că urâţi euro, iar acum vreţi să vă amestecaţi în întâlnirile noastre", a adăugat liderul francez.
Premierul grec, mut

Imaginile surpinse de jurnalişti la summit îi arată şi pe premierul guvernului spaniol, Jose Luis Zapatero şi pe preşedintele Sarkozy aruncându-şi priviri fulgerătoare. Nu este de mirare: după Italia, Spania este următorul stat criticat pentru datoriile mari. Nu este linişte nici la greci după summitul euro.
Panzerul german aduce austeritatea

Presa elenă critică condiţiile impuse guvernului de la Atena de Germania
Ilustrând cu o imagine în care premierul Giorgios Papandreu asistă încruntat şi tăcut la o discuţie a liderilor europeni, cotidianul „Eleftheros Typos" titrează ,,Panzerul german ne aduce noi măsuri de austeritate". Publicaţia elenă susţine că liderul Executivului de la Atena a fost simplu privitor la reuniune, nefiind lăsat să participe la decizii.