Angela Merkel şi-a demis ministrul Mediului după ce partidul ei a pierdut unele alegeri regionale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cancelarul german, Angela Merkel, a destituit miercuri pe ministrul Mediului, Norbert Rottgen, după trei zile de la îngrângerea istorică a partidului conservator (CDU) din cadrul unor alegeri regionale majore unde se afla primul pe listele partidului, relatează AFP.

"Am propus preşedintelui să îl destituie pe Norbert Rottgen din funcţiile sale de ministru al Mediului", a declarat cancelarul în timpul unei scurte alocuţiuni.

Rottgen a fost în fruntea listei partidului CDU la alegerile de duminică din Renania de Nord Westafalia, regiunea cu cea mai mare populaţie din Germania. Partidul cancelarului a înregistrat cel mai mic scor din istoria acestei regiuni, strângând doar 26,3 la sută dintre voturi, cu mult în urma social-democraţilor din SPD, care au obţinut 39,1 la sută din voturi, notează Mediafax.

Angela Merkel a anunţat că unul dintre apropiaţii ei, Peter Altmaier, unul dintre liderii grupului parlamentar conservator, va fi noul ministru al Mediului.

Aceasta este o funcţie importantă în cadrul Guvernului german. Ministrul Mediului are responsabilitatea, printre altele, împreună cu ministrul Economiei, de a asigura tranziţia energetică a ţării în încercarea de a renunţa la nuclearitate până în 2022, decizie luată în martie 2011, după catastrofa de la centrala nucleară Fukushima, din Japonia.

Citește și:

Lovitură pentru Angela Merkel în landul Renania

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite