Ambasadorul rus la Chişinău: "Încă nu se ştie cine va fi la putere şi cine în opoziţie"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ambasadorul rus la Chişinău: "Încă nu se ştie cine va fi la putere şi cine în opoziţie"
Ambasadorul rus la Chişinău: "Încă nu se ştie cine va fi la putere şi cine în opoziţie"

Ambasadorul Rusiei în Moldova, Valeri Kuzmin, a declarat pentru unimedia.md că a discutat cu liderii partidelor care au intrat în Parlamentul moldovean şi că este prea devreme pentru a spune cine va fi la putere şi cine în opoziţie.

  • Cele trei partide liberale şi Partidul Democrat, al fostului comunist Marian Lupu, negociază formarea unei coaliţii de guvernare. Cele patru formaţiuni au asigurate 53 de mandate de deputat în parlamentul unicameral de la Chişinău  ceea ce le-ar permite să formeze guvernul, dar nu şi să aleagă preşedintele ţării, pentru desemnarea căruia sunt necesare cel puţin 61 de voturi.


"Este un moment foarte delicat pentru dezvoltarea Republicii Moldova. Am realizat un ciclu de discuţii cu toţi liderii partidelor, care au intrat în parlament. Am discutat într-un mod prietenos despre relaţiile noastre", a spus Kuzmin după întâlnirea avută miercuri seara cu liderii Partidului Liberal la sediul acestei formaţiuni.

Vicepreşedintele Partidului Liberal, Dorin Chirtoacă, a precizat că la întâlnirea cu ambasadorul Kuzmin "i-am relatat despre acele mituri false ale comuniştilor precum că liberalii sunt împotriva relaţiilor de colaborare cu Federaţia Rusă. E important să fie relaţii economice corecte. Ambasadorul a precizat că a luat act de alegerea, pe care au făcut-o cetăţenii Republicii Moldova".

"Ambele părţi s-au arătat satisfăcute de această întâlnire şi sper să trecem la o etapă mai progresivă între relaţiile dintre Republica Moldova şi Federaţia Rusă
", a spus Chirtoacă.

Ambasadorul Kuzmin a precizat că "Federaţia Rusă şi-a exprimat disponibilitatea de a oferi un credit Republicii Moldova, nu personal lui Vladimir Voronin".

Unimedia aminteşte că şi liderii celorlalte două partide liberale, Vlad Filat (Partidul Liberal Democrat) şi Serafim Urechean (Alianţa Moldova Noastră) s-au întâlnit cu ambasadorul rus la Chişinău. Anterior acestor întrevederi, ambasadorul Rusiei în Moldova s-a întâlnit cu preşedintele în exerciţiu Vladimir Voronin.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite