UPDATE / VIDEO Primul bilanţ oficial al accidentului feroviar din Belgia: 20 de morţi şi 150 de răniţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Numărul morţilor în accidentul feroviar din  Belgia după ce două trenuri s-au ciocnit lângă Bruxelles ar putea ajunge la 25. În cele două trenuri se pare că se aflau navetişti.

UPDATE: Numărul morţilor în accidentul feroviar din Belgia ar putea ajunge la 25, avertizează oficialităţile.

UPDATE Accidentul feroviar de la periferia Bruxelles-ului s-a soldat cu 150 de răniţi şi între 8 - 20 de morţi, arată primele cifre oficiale date publicităţii de autorităţile belgiene. Multe dintre persoanele rănite se află în stare gravă, transmite AFP.

Bilanţul provizoriu ar putea depăşi 20 de morţi, în condiţiile în care alte 11 persoane, între care un copil, se află în stare gravă, informează cotidianul La Libre Belgique.

Cauza accidentului este, potrivit primelor concluzii, nerespectarea de către unul dintre trenuri a semnalelor luminoase de avertizare.

Cele două trenuri de pasageri au intrat în coliziune, astăzi dimineaţa, înainte de 8.30, la Hal, în Flandra, la sud-vest de Bruxelles, pe fondul ninsorii abundente, potrivit postului de televiziune belgian VRT.

VEZI AICI FOTOGALERIE CU IMAGINI POSTATE PE TWITTER DE UNUL DINTRE PASAGERI


"Ar putea fi o coliziune frontală între trenuri care transportau persoane ce mergeau la muncă la Bruxelles sau care veneau de acolo", a afirmat Anne Woygnet,  purtătoarea de cuvânt a companiei naţionale de căi ferate SNCB, referindu-se la circumstanţele producerii accidentului, pe linia Mons-Bruxelles, relatează AFP.

Autorităţile locale au spus presei că în urma accidentului au murit 20 de oameni, dar oficialii căilor ferate nu au putut confirma acest lucru, potrivit BBC.

Primarul Dirk Pieters a afirmat că "din ultimele informaţii avem 20 de persoane ucise".

"Toate serviciile de intervenţie sunt la locul accidentului. Răniţii grav sunt îngrijiţi pe loc, apoi sunt transferaţi la spital", a adăugat Pieters.

Contactat de postul de televiziune francofon RTBF, secretarul de stat belgian pentru mobilitate, Etienne Schouppe, a confirmat moartea unei persoane. Sunt răniţi grav, care necesită amputări, a adăugat oficialul belgian.

"Poliţia a evaluat bilanţul probabil al accidentului la cel puţin zece morţi", a declarat purtătoarea de cuvânt a Infrabel, Fanny Charpentier, contactată prin telefon de AFP.

"Coliziunea, care trebuie să fi fost foarte violentă, a fost frontală şi un vagon este răsturnat", a adăugat ea.

Circulaţia feroviară între Bruxelles şi sud-vestul Belgiei a fost oprită, iar foarte multe trenuri au rămas blocate, inclusiv unul de mare viteză, aparţinând Eurostar, care făcea legătura între Bruxelles şi Paris.

Potrivit martorilor, la locul accidentului sunt foarte mulţi oameni care cară răniţi, iar pagubele materiale sunt considerabile.

Unul dintre trenurile implicate în accident se deplasa pe ruta Quievrain-Liege Guillemins, iar celălalt pe ruta Leuven-Braine-le-Comte, a precizat Infrabel. Poliţia locală confirmă că există mai mulţi răniţi grav.

Europa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite