A intrat în vigoare acodul privind micul trafic de frontieră dintre România şi Republica Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vineri a intrat în vigoare acordul dintre Guvernele României şi Republicii Moldova privind micul trafic de frontieră. Conform Unimedia.md, potrivit Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene de la Chişinău, începând cu 26 februarie, începe perfectarea permiselor de mic trafic de frontieră, care vor putea fi depuse la Secţia consulară a Ambasadei României.

Serviciul de presă al Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene (MAEIE) precizează că permisele se perfectează gratis și nu există limită de vârstă în acordarea acestor documente. Totodată, instituția precizează că termenul de examinare a cererii este de 30 de zile, iar cel de eliberare – de maximum 60 de zile.

Referindu-se la lejeritatea cu care posesorii permiselor ar putea trece de zona celor 50 de kilometri stipulaţi în acord, Valeriu Turea, şeful serviciului de presă al MAEIE a menționat că UE a examinat  şi a anticipat asemenea perspective și că cei care vor încălca regula vor fi sancționați.

„Dacă infracţiunea va fi săvârşită după luna martie anul viitor când se preconizează aderarea României la spaţiul Schengen, interdicţia s-ar putea referi la întreaga zonă Shengen”, a mai precizat Turea.

Conform Unimedia.md, aproximativ 1,2 milioane cetățeni moldoveni vor beneficia de pe urma implementării Convenției privind micul trafic la frontieră.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite