Reducerea consumului de droguri constă în depenalizarea lui

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Scriitorul peruan Mario Vargas Llosa a propus, într-un editorial publicat în cotidianul El Comercio din Lima, scoaterea de sub incidenţa sancţiunilor penale a consumului de droguri, cu scopul de a reduce traficul cu narcotice, informează AFP, citat de Agerpres.

"Soluţia pentru a se reduce traficul de droguri constă în depenalizarea consumului în cadrul unui acord între ţările consumatoare şi cele producătoare aşa cum subliniază The Economist şi numeroşi jurişti, profesori, sociologi şi oameni de ştiinţă în numeroase ţări din lume fără să fie ascultaţi", scrie celebrul autor.

"Argumentul potrivit căruia legalizarea ar dopa consumul, mai ales la tineri şi copii, este de reţinut fără nicio îndoială. Dar este probabil că este vorba despre un fenomen pasager şi care poate fi limitat dacă nu i se răspunde şi prin campanii eficiente de prevenire", adaugă el.

Scriitorul, în vârstă de 73 de ani, estimează că astfel ar trebui ca depenalizarea să fie însoţită de o reorientare a sumelor alocate actual represiunii pentru a finanţa campanii educative, politici de dezintoxicare şi de informare, ca şi cele care au dat rezultate bune în materie de tutun.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite