O destinaţie doar pentru iubitorii de istorie, nerecomandată celor care nu suportă altitudinea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O vizită în Peru şi la ansamblul incaş de la Machu Picchu are toate premisele de a se transforma într-o călătorie de neuitat, cu câteva condiţii care trebuiesc avute în vedere înainte de

O vizită în Peru şi la ansamblul incaş de la Machu Picchu are toate premisele de a se transforma într-o călătorie de neuitat, cu câteva condiţii care trebuiesc avute în vedere înainte de plecare.

" Primul sfat pe care-l adresez celor care vor să viziteze Machu Picchu este să aibă o sănătate şi o condiţie fizică bună, având în vedere inconfortul fizic real care se resimte la altitudinea la care acesta este situat" ne sfătuieşte Jeni Costea, general manager al agenţiei Ultramarine Travel.

De altfel, urcuşul până la Machu Picchu se face gradual, tocmai pentru a ajuta organismul să se acomodeze. Escaladarea se poate face şi pe jos, dar cei care ajung aici printr-un circuit organizat de agenţie urcă atât cu trenul cât şi cu autocarul, ultima parte prin nişte serpentine ameţitoare.

Machu Picchu acoperă 5 km pătraţi, reunind impresionante apeducte, băi, temple, fântâni şi peste 100 de scări. Cei mai bine antrenaţi pot urca pe Huayna Picchu , un vechi post de observare incaş, iar cei care-şi permit pot să se cazeze chiar în apropierea compexului.

Oficialul Ultramarine Travel atrage atenţia că o vacanţă în Peru nu este potrivită celor care sunt interesaţi mai mult de lux decât de istorie, cu atât mai mult cu cât zona este destul de săracă. Costul unui pachet de servicii care include opt nopţi cazare cu mic dejun la hoteluri trei stele, transport cu avionul pe cursa regulată Bucureşti - Lima - Bucureşti (escală la Amsterdam), transferuri locale cu autocar - tren - vapor, intrările la obiectivele turistice, asistenţa turistică în limba română şi ghid local (engleză) pleacă de la 2050 euro/persoană.

Nu sunt incluse taxa de meeting & assistance şi cea de aeroport (190 euro/persoană, obligatorie), taxa de viză şi de procesare documente (35 euro/ pers. - obligatorie). Pentru viză sunt necesare documente, precum rezervarea de avion dus-întors, asigurare medicală, adeverinţă de la serviciu (şcoală / facultate / talon de pensie), rezervare la hotel; extras de cont cu minimum 50 de dolari pe zi.


Ce trebuie să ştiţi: nMoneda oficială peruană este "El Nuevo Sol"- Noul Sol, simbol S/.

nCele mai bune perioade pentru a vizita Machu Picchu sunt toamna şi primăvara. O trăsătură regiunii o reprezintă variaţiile temperaturii zi/noapte: de până la 24 de grade Celsius în timpul zilei şi sub zero grade Celsius noaptea . nChiar dacă nu sunt obligatorii, doctorii recomandă vaccine împotriva hepatitei şi a febrei tifoide, cât şi antitetanos.

Este bine să urmaţi un tratament preventiv împotriva malariei şi să luaţi rezerve de medicamente pentru drum. nAveţi grijă la hoţi, în special în locurile aglomerate sau în mijloacele de transport.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite