De ce a demisionat Igor Ivanov?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul şef al Consiliului rus de Securitate, scos pe tuşă de Kremlin După trei ani de conducere a influentului Consiliu rus de Securitate, fostul diplomat Igor Ivanov şi-a prezentat

Fostul şef al Consiliului rus de Securitate, scos pe tuşă de Kremlin

După trei ani de conducere a influentului Consiliu rus de Securitate, fostul diplomat Igor Ivanov şi-a prezentat demisia, pentru a se dedica unei cariere universitare. Presa rusă afirmă, însă, că Ivanov a fost "ajutat" să demisioneze şi a căzut victimă jocurilor de culise de la Kremlin.

Demisia lui Igor Ivanov de la conducerea Consiliului rus de Securitate ar putea avea legătură cu posibilitatea de a-i succeda în funcţie preşedintelui Vladimir Putin, al cărui mandat expiră în 2008. Aceasta a fost prima explicaţie oferită de apropiaţii lui Igor Ivanov, după ce fostul diplomat a anunţat că renunţă la şefia influentului organism. Potrivit acestei ipoteze, Ivanov ar fi preferat de Putin pentru a-i succeda în funcţie, pentru că este loial, obedient şi chiar vulnerabil, averea lui (5-7 milioane de dolari anual) provenind din industria jocurilor de noroc.

Motivele demisiei celui care a jucat un rol important pe scena politică internaţională nu au convins, însă, presa de la Moscova, care susţine că Ivanov a fost ţinta unei campanii de eliminare. Cotidianul "Vedomosti" scria, ieri, că postul lui Ivanov a fost "vânat" de Viktor Cerkesov, directorul Serviciului Federal antinarcotice şi unul dintre prietenii preşedintelui Putin. Un alt ziar moscovit susţine că preşedintele Vladimir Putin l-a "pedepsit" pe Igor Ivanov pentru simpatiile sale pro-georgiene.

O concediere în stil sovietic

Demisia lui Igor Ivanov i-a luat prin surprindere şi pe analiştii de la Moscova. Aceştia au estimat că plecarea lui Ivanov de la Consiliul de Securitate este o "concediere în cel mai pur stil sovietic". Mai mulţi experţi au sugerat, de asemenea, că Ivanov a fost îndepărtat la indicaţiile Kremlinului, care doreşte să obţină un control mai strâns asupra Consiliului de Securitate înaintea alegerilor prezidenţiale din martie anul viitor.

Aşteaptă un post de ambasador

Deocamdată, Igor Ivanov a refuzat să facă orice comentariu referitor la drumul pe care îl va urma după demisie. Cotidianul "Vedomosti" a dezvăluit, însă, că fostul şef al Consiliului de Securitate ar putea deveni ambasador într-un stat european. O altă sursă susţine că Ivanov ar putea deveni membru al Academiei ruse. Până una alta, Igor Ivanov continuă să se intereseze îndeaproape de dosarul nuclear iranian. Ivanov, fost ministru de externe al Rusiei în perioada 1998-2004, a avut o serie de întâlniri cu oficialii de la Teheran în ultima vreme, cu care a discutat despre implicarea Moscovei în programul nuclear al Iranului.

Luptă acerbă pentru un organism influent

Postul lăsat vacant de Ivanov a trezit un mare interes la Moscova. În cursa pentru conducerea Consiliului rus de Securitate se află procurorul general Iuri Ceaika, dar şi preşedintele Dumei de Stat, Boris Grîzolv. Ultimul cuvânt îl va avea preşedintele Vladimir Putin, care nu va pierde ocazia de a numi, mai mult ca sigur, un apropiat la conducerea organismului constituţional, unde se iau deciziile referitoare la securitatea Rusiei.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite