Primul semn al creării unei “euroelite”: Germania ar fi de acord cu obligaţiuni comune. Dar numai pentru statele “AAA”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Germania ia în calcul emiterea unor "obligaţiuni de elită", împreună cu ţările din Eurozonă care au încă nota maximă din partea agenţiilor de rating, potrivit cotidianului "Die Welt", citat de Reuters.

Cancelarul Angela Merkel a respins categoric până acum crearea de obligaţiuni comune pentru Eurozonă, deoarece ar fi creat o "colectivizare a datoriilor". "Obligaţiunile de elită" ar fi însă valabile doar pentru Germania, Franţa, Finlanda, Olanda, Luxembourg şi Austria, spun "înalţii diplomaţi europeni" citaţi de cotidianul german.

Ar fi un compromise acceptabil pentru Germania. Care nu şi-ar pierde credibilitate garantând datoriile uriaşe ale celorlalte state şi nici nu ar risca să se împrumute mai scump.

Prin emiterea de obligaţiuni de elită, s-ar crea "o liie de apărare credibilă" în ochii investitorilor. Speranţa este ca pentru statele din acest "grup de elită" să scadă costul banilor împrumutaţi de pe pieţele externe. Mai exact, dobânda acestor obligaţiuni să fie între 2% şi 2,5%, cu doar puţin mai mare decât randamentul (dobânda) obligaţiunilor germane în acest moment.

Ceea ce ar fi de folos nu doar acestor state, ci şi celorlalte state din zona euro. Ar fi astfel atraşi din piaţă bani, în condiţii foarte stricte, pentru state aflate în dificultate financiară. Statele ce nu nota maximă nu ar trebui incluse iniţial în acest grup.

Informaţiile survin într-un context extrem de tensionat, în care costul banilor creşte continuu pentru toate statele din zona euro. Săptămâna trecută, chiar şi Germania a avut probleme. Deşi până acum câteva zile a fost privită ca un refugiu de către investitori, care cumpărau fără probleme "bundurile" (obligaţiunile germane), în urmă cu câteva zile, Berlinul nu a reuşit să vândă la licitaţie decât o parte din obligaţiunile emise. Banca central a Germaniei a fost nevoită să intervină pentru ca licitaţia să nu fie un dezastru. Randamentul a crescut până la 2,23%, din cauza temerilor că Germania va trebui să intervină pentru a garanta pentru Spania şi Italia. Investitorii s-au orientat în ultimele zile către state europene care nu au legătură cu zona euro, precum Marea Britanie. Cererea de obligaţiuni britanice a fost atât de mare, încât dobânda Marii Britanii a scăzut sub cea a Germaniei.

În lume

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite