Nou concurent pentru Nabucco

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul ucrainean, Iulia Timoşenko, a propus Uniunii Europene un proiect de gazoduct, White Stream, alternativă la cel susţinut de România Proiectul gazoductului Nabucco, susţinut de

Premierul ucrainean, Iulia Timoşenko, a propus Uniunii Europene un proiect de gazoduct, White Stream, alternativă la cel susţinut de România

Proiectul gazoductului Nabucco, susţinut de mai multe state europene, printre care şi România, pentru a reduce dependenţa Uniunii Europene de gazul rusesc, se vede subminat nu numai de conducta South Stream, a Gazpromului, ci şi de autorităţile de la Kiev. Premierul ucrainean, Iulia Timoşenko, a propus UE, în cursul vizitei pe care a efectuat-o la începutul acestei săptămâni, la Bruxelles, un nou proiect de gazoduct.

Conducta ar urma să pornească din Asia Centrală până în Europa, să treacă pe sub Marea Caspică şi Marea Neagră pentru a se îndrepta apoi către Ucraina şi Europa, scrie cotidianul rus "Kommersant". Potrivit şefului guvernului ucrainean, această variantă ar fi mai eficientă decât Nabucco. White Stream ar urma să plece tot din Marea Caspică, trecând prin Georgia, dar îndreptându-se către Crimeea şi abia după aceea către Europa. Conducta va avea o capacitate de până la 30 miliarde de metri cubi.

Iuri Boiko, vicepreşedintele Comisiei parlamentare ucrainene pentru Sectorul Energetic, s-a arătat sceptic faţă de această idee. "Ucraina nu a făcut o evaluare serioasă a acestui proiect", a explicat el. Boiko se teme de reacţia unor terţe ţări, la rândul lor implicate în lupta pentru resursele energetice de la Marea Caspică, care ar putea avea consecinţe negative pe termen lung asupra Ucrainei.

Experţii ruşi spun că proiectul nu are şanse de realizare

În cazul în care proiectul va fi aprobat, Ucraina va trebui să se aştepte la măsuri severe din partea Rusiei şi a ţărilor care participă la Nabucco, a avertizat şi Aleksandr Kuzneţov, analist la compania de investiţii Prospekt. Motivele lui Timoşenko nu sunt clare, pentru că, după o eventuală începere a proiectului White Stream, gazul livrat Ucrainei se va scumpi, adaugă el. Ţările asiatice pot creşte preţul combustibilului pentru a atinge nivelul mondial, subliniază expertul.

"Ucraina este o ţară cu o situaţie politică instabilă, iar din punctul de vedere al Europei nu este o ţară de tranzit de încredere după evenimentele din 2006", a subliniat Valeri Nestov, analist la banca rusă de investiţii Troika Dialog.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite