"Am cerut să ni se dea arme să ne apărăm ţara"

În august 1968, după invazia Cehoslovaciei de către URSS şi luarea de poziţie antisovietică a lui Ceauşescu, mulţi intelectuali români au trăit sentimentul unei eliberări istorice

În august 1968, după invazia Cehoslovaciei de către URSS şi luarea de poziţie antisovietică a lui Ceauşescu, mulţi intelectuali români au trăit sentimentul unei eliberări istorice

Alex. Ştefănescu avea 21 de ani în 1968. Ca pentru mulţi intelectuali în formare, discursul antisovietic al lui Ceauşescu a fost un moment de sincer patriotism.

Criticul literar declară că discursul lui Nicolae Ceauşescu, din august 1968, în care condamna invadarea Cehoslovaciei de către sovietici şi aliaţii lor şi, în acelaşi timp, îi avertiza pe conducătorii URSS că românii vor riposta dacă se va trece şi la invadarea României a fost un gest de curaj.

"Nicolae Ceauşescu, despre care se spunea că în viaţa de fiecare zi era un fricos, avea asemenea momente de sfidare (pueril-teatrală, dar sfidare) a pericolului (într-un mod similar a reacţionat, de altfel, când a fost condamnat la moarte)", afirmă criticul.

"Ceauşescu a fost sincer"

"Lui Nicolae Ceauşescu nu-i lipsea un simţ al măreţiei (rudimentar, din cauza inculturii) şi nici dragostea de ţară (dragoste, din nefericire, nefastă, dictatorul încercând să-i facă pe români fericiţi cu forţa, în conformitate cu o ideologie criminală).

Dacă ar fi fost educat şi ar fi avut o cultură umanistă, el ar fi putut fi un mare om politic (superior prin anvergură conducătorilor noştri de azi)", mai spune Alex. Ştefănescu. "Cred că Nicolae Ceauşescu era sincer în acel moment. Nu m-am aflat în mulţimea din faţa sediului CC al PCR (de la al cărui balcon şi-a rostit discursul incendiar, acelaşi balcon din care în decembrie 1989 avea să constate îngrozit că şi-a pierdut controlul asupra mulţimii).

Eram student al Facultăţii de Limba şi Literatura Română din Bucureşti (trecusem din anul trei în anul patru) şi îmi petreceam vacanţa de vară în oraşul de unde sunt originar, la Suceava. Dar am urmărit discursul la televizor (un televizor sovietic!) şi am văzut pe faţa lui Nicolae Ceauşescu că îşi învinge teama ca să se ridice împotriva marii puteri din est şi că prinde tot mai mult curaj pe măsură ce simte susţinerea mulţimii", adaugă criticul.

"O graniţă trasată abuziv de Stalin"

Valul de entuziasm popular a fost imens, spune Alex. Ştefănescu. "Timp de 24 de ani de la ocuparea ţării de armata sovietică, românii suferiseră cumplit, România fusese pur şi simplu răstignită pe crucea hidoasă reprezentată de seceră şi ciocan. În Moldova şi Bucovina, sentimentele antisovietice (confundabile uneori, în mod regretabil, cu sentimentele antiruseşti) erau şi mai intense, pentru că o graniţă trasată abuziv de Stalin despărţise brutal membri ai aceleiaşi regiuni româneşti şi, în unele cazuri, chiar ai aceleiaşi familii.

Ca să-şi vadă tatăl, rămas "la ruşi", tatăl meu s-a înţeles cu el prin scrisori duse pe căi complicate la destinaţie să vină în aceeaşi zi unul pe un mal al Prutului, iar altul pe celălalt mal şi să dialogheze peste râu, cu aprobarea grănicerilor. (De altfel, înainte de a muri, în 2001, tatăl meu ne-a rugat pe noi, cei trei copii ai săi, ca după moarte să-l incinerăm şi să-i aruncăm cenuşa în Prut, ceea ce am şi făcut, tot cu aprobarea grănicerilor!), mărturiseşte criticul.

"Primejdia comună ne-a solidarizat"

Alex. Ştefănescu declară că era pentru prima dată, după 24 de ani, când un conducător al României se opunea, explicit şi demn, voinţei tiranice a URSS.

"Am trăit cu toţii sentimentul unei eliberări istorice (asemănător, în mod paradoxal, cu ceea ce aveam să simţim în 1989). Eu şi câţiva foşti colegi de liceu, auzind că se masează trupe sovietice la graniţa de est, am fost la comandamentul militar local şi am cerut să ni se dea arme ca să mergem, ca voluntari, la frontieră, să ne apărăm ţara. Nu ni s-au dat, dar starea noastră de spirit (şi nu numai a noastră) aceasta era.

Primejdia comună i-a solidarizat pe români în jurul lui Nicolae Ceauşescu. Discursul nu a reprezentat, cred, o manevră propagandistică din partea lui, ci o reacţie sinceră, care a fost însă imediat exploatată propagandistic", conchide criticul.

"Scriitorul se simţea necesar"

"Bineînţeles că NU se scria bine în condiţiile existenţei cenzurii. Dar în perioada dinainte de 1989, literatura conta mai mult pentru public, era aşteptată de cititori, iar scriitorul se simţea necesar. În momentul de faţă, nu libertatea - Doamne fereşte! - îl descurajează pe scriitor, ci modul cum este el tratat de societate. Dacă ar fi iubit şi respectat şi mai ales dacă s-ar simţi necesar, ar scrie cărţi extraordinare". (Alex. Ştefănescu)

Cum a fost Cehoslovacia înghiţită de trupele Pactului de la Varşovia

În noaptea de 20/21 august 1968, trupele Pactului de la Varşovia, ce includea militari din Rusia, Ungaria, Bulgaria, Polonia şi RDG -deci fără militari din România şi Albania - au trecut graniţa cu Cehoslovacia. Primele trupe ce au intrat în Cehoslovacia au fost cele din forţele aeroportate, care au ocupat aeroportul internaţional Ruzynem din Praga.

Imediat, au început să sosească la interval de un minunt transportoare gigantice, ce au adus tancuri, unităţi de artilerie şi maşini blindate. Unităţile militare sosite pe aeroport au plecat în aceeaşi noapte către Praga, pe care au ocupat-o fără a întâmpina nicio rezistenţă din partea armatei cehoslovace. De altfel, într-o poză celebră, de la miezul zilei de 21 august 1968, centrul istoric al actualei capitale cehe era aproape gol.

Armata cehoslovacă, cantonată în cazărmi

Armata cehoslovacă primise ordin să rămână cantonată în cazărmi. Totuşi, ruşii s-au temut să-i dezarmeze pe militarii cehoslovaci.

Cu toate acestea, trupele invadatoare nu au întâmpinat nicio rezistenţă din partea armatei, ci doar din partea populaţiei civile. În total, ruşii au trimis aproximativ 175.000 de trupe, iar celelate state doar unităţi nesemnificative.

După trei săptămâni, unităţile militare sovietice ce înconjuraseră cazărmile cehoslovace au primit ordin să se retragă.

Trupele Pactului de la Varşovia s-au retras parţial, după ce Praga a semnat o înţelegere la 16 octombrie 1968. Cu toate acestea, forţe impresionante ruseşti au rămas în Cehoslovacia până la mijlocul anului 1987. (George
Daniel Rîpă)

Ce scria "Scânteia" în august 1968

În zilele lui august 1968, "Scânteia", ziarul oficial al Partidului Comunist, oferea spaţiu unor semnături importante ale intelectualităţii româneşti.

Oameni de cultură şi politicieni reacţionau, pentru prima oară la unison, împotriva politicii duse de URSS, care făcuse parte până atunci din cercul ţărilor prietene ale României. Printre protestatari se afla şi deputatul Ion Iliescu, cel care a devenit, imediat după decembrie 1989, preşedintele României.

Ion Iliescu, deputat

"Nicio încercare de a motiva ocuparea militară a Cehoslovaciei nu poate fi acceptată. Aceasta nu este numai în contradicţie flagrantă cu principiile socialismului, dar constituie o gravă violare a normelor elementare ale dreptului internaţional. (...) Intervenţia militară împotriva Cehoslovaciei este un act iraţional (...), va lăsa o rană adâncă în conştiinţa omenirii. (...) Tinerii noştri de la oraşe şi sate vor fi gata oricând, la chemarea partidului, să facă dovada înaltului lor devotament faţă de patrie, (...) să apere chiar cu preţul jertfei supreme cuceririle revoluţionare ale poporului."

"Scânteia", vineri, 23 august, 1968

Zaharia Stancu, preşedintele Uniunii Scriitorilor

"Toţi cetăţenii patriei sunt astăzi un singur om şi un singur suflet şi o singură hotărâre cu Partidul Comunist Român şi cu statul român, afirmându-şi solidaritatea cu poporul, statul şi Partidul Comunist din Cehoslovacia.Evenimentul din Cehoslovacia este pentru români un prilej de şi mai strânsă mobilizare în jurul Partidului Comunist Român şi al politicii sale internaţionaliste, într-o luptă din ce în ce mai dârză pentru respectarea sfintelor principii ale convieţuirii internaţionale şi ale frăţiei comuniste mondiale."

"Scânteia", joi, 22 august, 1968

Marin Preda, scriitor

"Atitudinea partidului şi guvernului nostru, aşa cum reiese ea din comunicatul dat publicităţii şi din cuvântarea secretarului general al C.C. şi preşedinte al Consiliului de Stat, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, ţinută la impresionantul miting din Piaţa Palatului, din declaraţia adoptată de Marea Adunare Naţională - şi faţă de care ne exprimăm deplina adeziune - ne arată cu fermitate şi calm că nu există altă cale de urmat faţă de aceste surprize brutale ale istoriei decât apărarea până la capăt a principiilor înalte de conduită, proprii relaţiilor dintre ţările socialiste."

"Scânteia", sâmbătă, 24 august, 1968

Lui Nicolae Ceauşescu nu-i lipsea un simţ al măreţiei (rudimentar, din cauza inculturii) şi nici dragostea de ţară - dragoste, din nefericire, nefastă, dictatorul încercând să-i facă pe români fericiţi cu forţa
Alex. Ştefănescu, critic literar