Casa Albă presează Iranul - Revista prsei internaţionale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Presa internaţională de astăzi scrie despre presiunile puse de SUA pe Teheran, un atac al dronelor americane în Pakistan sau relaţiile diplomatice dintre SUA şi China. Printre alte subiecte, liderul opoziţiei din Malayezia este acuzat de sodomie, iar Cabanas ar putea participa la CM-2010.

Casa Albă presează Iranul. Casa Albă i-a cerut Iranului să informeze Agenţia Internaţională a Energiei Atomice (IAEA) în cazul în care şi-a schimbat atitudinea şi este pregătit pentru o înţelegere potrivit căreia şi-ar exporta uraniul. "Am făcut o ofertă bună şi echilibrată în privinţa reactorului de cercetare de la Teheran", a spus purtătorul de cuvânt de la Casa Albă, Mike Hammer, citat de Reuters. "Credem că este rezonabil pentru toate părţile", a mai spus acesta.

Dronele americane au omorât 10 persoane în Pakistan. Mai multe rachete lansate de dronele americane au ajuns într-o zonă din nordul Pakistanului care este controlată de talibani şi de Al Queda. În urma atacului au murit cel puţin 10 persoane, la câteva ore după ce talibanii pakistanezi au negat zvonurile potrivit cărora liderul lor ar fi murit. Un oficial al serviciilor secrete pakistaneze a declarat că au fost trase aproximativ 16 - 18 rachete, scrie The Wall Street Journal.

Tensiuni în relaţiile dintre SUA şi China. China intenţionează să riposteze faţă de vinderea de arme în Taiwan. China avertizează că relaţiile diplomatice dintre cele două ţări s-ar putea degrada şi mai mult în cazul unei întâlniri dintre liderul de la Casa Albă, Barack Obama şi Dalai Lama, notează The Washington Post. Pe de altă parte, mai există o problemă asupra căreia cele două ţări nu cad de acord, şi anume relaţiile cu Teheranul.

Liderul opoziţiei din Malayezia este acuzat de sodomie. Anwar Ibrahim, liderul opoziţiei malayeziene este acuzat de sodomie. Acesta susţine că este vorba de o mişcare politică. Aceasta este a doua oară când lui Anwar Ibrahim i se aduc astefl de acuzaţii. Omul politic a fost arestat în iulie. Potrivit acuzaţiilor, Anwar a întreţinut relaţii sexuale cu un băiat de 23 de ani, însă acesta a negat acuzaţiile, potrivit CNN.

Cabanas ar putea participa la CM-2010.
Internaţionalul paraguayan Salvador Cabanas, care se reface rapid după o rană produsă de un glonţ în cap, după ce a fost victima unui atac săptămâna trecută într-un bar din Ciudad de Mexico, are o şansă să se restabilească pentru Mondialul-2010 din Africa de Sud, a apreciat un neurochirurg paraguayan. "Evoluţia rănii, rapiditatea cu care a fost luat sub îngrijire, excelenta calitate a personalului de la spitalul din capitala mexicană, forţa psihică şi fizică a lui Salvador arată că sănătatea sa evoluează extrem de favorabil", a declarat medicul acestuia, potrivit ESPN.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite