“Guvernul a distrus şansele mele de supravieţuire”. Sinuciderea unui bătrân la Atena mişcă din temelii întreaga ţară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mii de oameni au ieşit să protesteze şi au acuzat guvernul de "crimă" pentru că a micşorat pensia bătrânului. Liderii politici au deplâns moartea pensionarului, încercând să câştige puncte politice pentru alegerile legislative de peste câteva săptămâni.

La prima vedere doar o ştire neagră, sinuciderea unui farmacist pensionar la Atena, în faţa Parlamentului, în Piaţa Syntagma, declanşează reacţii în lanţ. Mii de greci au protestat violent aseară, după ce vestea a făcut înconjurul lumii. Dimitris Christoulas,de 77 de ani, s-a împuşcat în cap pentru a muri "demn". A lăsat însă o notă, găsită de poliţie, în care scrie că, după ce guvernul i-a micşorat pensia, a fost nevoit să caute prin gunoaie.

Trupul bătrânului, urcat în ambulanţă

Grecii au ieşit în acelaşi loc, în faţa Parlamentului la câteva ore după, iar protestul a degenerat în violenţe - poliţia a fost nevoită să riposteze cu gaze lacrimogene după ce manifestanţii au început să arunce cu pietre şi cocteiluri Molotov spre Parlament. Înainte însă, sute de oameni au lăsat flori şi lumânări sub un chiparos, în memoria bătrânului. Zeci de oameni au lăsat mesaje scrise de mână în care se cere "ridicarea poporului".

Oamenii lasă flori şi se roagă pentru Dimitris Christoulas

"Ridicaţi-vă, soarta lui va fi soarta noastră a tuturor", "Fie ca această moarte să fie ultima a unor cetăţeni nevinovaţi. Sper ca viitoarele victime să fie politicienii trădători", se putea citi pe note.
Majoritatea manifestanţilor, tăcuţi şi emoţionaţi, refuzau să vorbească presei dar unii strigau: "asasini". "Nu este sinucidere, este o crimă comisă de stat", strigau unii dintre ei, potrivit Euronews. Poliţia a înconjurat bulevardul care se întinde de-a lungul Parlamentului.

Incidentul a declanşat reacţii în lanţ şi în rândul politicienilor, scrie AFP.
"Este tragic că unul dintre cetăţenii noştri şi-a pus capăt zilelor. În aceste momente dificile pentru societatea noastră, noi, Guvern şi cetăţeni, trebuie să susţinem oamenii care se află în dificultate", a declarat premierul Lucas Papademos într-un comunicat.
Mai multe studii au arătat în ultimele luni o multiplicare a depresiilor şi sinuciderilor în Grecia, unde criza economică şi socială a dus la creşterea şomajului, la scăderea salariilor şi pensiilor, sărăcind pături întregi de populaţie.
În timp ce alegerile legislative anticipate sunt aşteptate la începutul lui mai în această ţară, drama a generat reacţii în întreaga clasă politică care vede în ea semnul unei "disperări" şi al unei "depresii" a populaţiei.

Liderii partidelor mari au ieşit la atac

"Sunt zguduit, din nefericire nu este prima victimă, avem un nivel record de sinucideri. Trebuie să scoatem grecii din disperare", a declarat Antonis Samaras, liderul partidului conservator Noua Democraţie, care conduce în sondaje.

La rândul său, partidul comunist a cerut ca "vinovaţii şi responsabilii de disperarea poporului grec să tacă în faţa rezultatelor abominabile ale crizei capitaliste".
Mai moderat, Evangelos Venizelos, liderul socialiştilor din Pasok, partid majoritar în Guvernul de coaliţie şi artizanul celui de-al doilea împrumut internaţional acordat recent ţării, a apreciat că aceste "comentarii politice nu îşi au locul după acest incident şocant". "Trebuie să reflectăm asupra situaţiei ţării şi să dăm dovadă de solidaritate şi coeziune".

În Italia, aflată de asemenea sub o cură severă de austeritate, un constructor urmărit pentru fraudă fiscală la Bologna (nord) şi un marocan din Verona (nord) care nu mai era plătit de câteva luni şi-au dat foc săptămâna trecută.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite