Zăngănit de arme în Golful Persic
0
O armadă internaţională a fost masată în coasta Iranului pentru manevre militare fără precedent.
Occidentul încearcă prin toate mijloacele să determine Iranul să-şi suspende programul nuclear. După ce în luna august Statele Unite au extins sancţiunile economice împotriva republicii islamice, acum, pe fondul insistenţei Israelului privind o lovitură preventivă asupra Iranului, statele occidentale se pregătesc de ce este mai rău. De câteva zile, în zona Golfului Persic sosesc nave de război, vase pentru deminare, portavioane, submarine, din 25 de ţări, în frunte cu Statele Unite şi Marea Britanie, într-un spectacol de forţă fără precedent, scrie „The Telegraph".
Unii specialişti occidentali sunt convinşi că Iranul va riposta când sancţiunile economice îşi vor face efectul, chiar dacă Israelul nu va lovi, pentru că se va „sufoca" economic. Cea mai simplă acţiune a Teheranului ar fi o încercare de a bloca Strâmtoarea Ormuz. Prin această rută tranzitează 18 milioane de barili de petrol în fiecare zi, adică circa 35% din petrolul transportat pe mare în plan mondial.
O blocadă iraniană ar putea avea un efect catastrofal asupra economiilor fragile din Europa, Statele Unite şi Japonia, care depind în mare parte de petrolul din Golf. Şi pentru un asemenea scenariu se pregătesc acum militarii din cele 25 de state. Aceste manevre de război vor dura 12 zile şi sunt cele mai mari realizate vreodată în regiune. Se vor exersa tactici de spargere a unei eventuale blocade iraniene şi de deminare a strâmtorii. Surse din Ministerul britanic al Apărării, citate de „The Telegraph", susţin că mijloacele Iranului nu sunt poate atât de sofisticate, dar pot da câteva lovituri importante navelor britanice şi americane.
Luna viitoare, Iranul îşi va începe propriile exerciţii militare de amploare, pentru a arăta că este pregătit să-şi apere instalaţiile nucleare de eventuale bombardamente aeriene.
Războiul, după alegerile americane
Mulţi reprezentanţi ai Administraţiei Obama sunt de părere că Israelul va lansa o lovitură preventivă contra Iranului înainte de alegerile prezidenţiale din SUA, la începutul lui noiembrie.
Fostul ambasador american în Israel, Martin Indyk, a anticipat, într-un interviu acordat postului de televiziune CBS, că o confruntare a Statelor Unite cu Iranul ar putea avea loc în 2013. Dar premierul israelian, Benjamin Netanyahu, atrage atenţia că Iranul ar putea produce arme nucleare în şase-şapte luni, cerându-i încă o dată preşedintelui SUA, Barack Obama, să stabilească „o linie roşie" clară, care, dacă va fi depăşită, să atragă o intervenţie militară.Acum, Teheranul încearcă să beneficieze cât mai mult de pe urma furiei stârnite în lumea musulmană împotriva americanilor şi israelienilor de filmul antiislam „Inocenţa musulmanilor". L-au folosit ca pretext şi pentru a mări de la de la 2,8 la 3,3 milioane de dolari preţul pus pe capul scriitorului britanico-indian Salman Rushdie, autor al „Versetelor satanice". În 1989, fostul lider spiritual suprem Khomeini emisese o fatwa, prin care îl condamna la moarte pe Salman Rushdie, pentru ofense aduse islamului.
Sunt analişti care spun că filmul „Inocenţa musulmanilor" are efectul unei arme de distrugere în masă.