Mitul Xi Jinping: ce ştim cu adevărat despre viitorul lider al Chinei

Dacă imaginea oricărui conducător este clădită în jurul unui mit, atunci povestea lui Xi Jinping începe undeva pe un platou prăfuit în nord-vestul Chinei. Aici este locul unde omul care va prelua şefia Chinei în martie 2013 a petrecut şapte ani de formare, muncind printre ţărani şi trăind într-o peşteră plină de păduchi, săpată în pământul care împrejmuieşte Râul Galben.

Treptat, ţăranii altruişti şi neiertătorul „Pământ Galben" - termen simbolic pentru China, ţară clădită prin trudă şi sacrificiu nobil - l-au transformat pe tânărul palid, slăbuţ şi încruntat în omul ce în noiembrie preia controlul Partidului Comunist, iar în martie anul viitor va deveni preşedintele celei de-a doua super-puteri a lumii.

„Atunci când am ajuns pe Pământul Galben, la vârsta de 15 ani, eram neliniştit şi confuz", scria Xi Jinping în 1998, momentul în care îşi croia ierarhic drumul spre vârful Partidului Comunist din cătunul Liangjiahe, situat undeva în prospera provincie de coastă Fujian. „Când am plecat de pe Pământul Galben, la 22 de ani, scopurile mele în viaţă erau conturate şi eram încrezător."

Atunci când Jinping se descria ca fiind dintotdeauna „un fiu al Pământului Galben", în eseul biografic publicat în cartea „Imagini vechi ale adolescenţilor educaţi", nu numai că îşi forma o imagine personală a conducătorului care a trudit alături de mase, dar o făcea şi pentru a contrasta cu imaginea unui guvern corupt, relatează „Foreign Policy". De asemenea, Xi Jinping făcea aluzie la fondarea ideală a Partidului Comunist, în care tatăl său, fostul vicepremier Xi Zhongxun, a jucat rolul principal în crearea bastionului Yanan din timpul războiului. Potrivit informaţiilor prezentate de muzeul local, Yanan „este pământul sfânt al Revoluţiei Chineze" şi „locul de naştere a Chinei Noi".

După spusele lui Geremie Barme, director al Centrului „China în Lume" de la Universitatea Naţională din Australia, povestea Pământului Galben chiar contează pentru că „acesta este... cabana politicilor americane, iar Xi Jinping o poate revendica". Povestea lui Xi Jinping este cea a omului care a „suferit greutăţi" şi care „ştie cum e să stai printre oameni simpli", consideră Zhang Musheng, un intelectual al cărui tată a fost un înalt oficial. Musheng explică de ce actualul vicepreşedinte Xi Jinping, viitor lider al Chinei, şi alţi membri din conducere sunt mult mai competenţi ca predecesorii săi pentru a reprezenta poporul chinez.

Dacă toate merg conform planului, cei 1,3 milioane de locuitori ai Chinei vor fi anunţaţi, oficial, pe 15 noiembrie 2012 că vicepreşedintele Xi Jinping a fost numit secretar general al Partidului Comunist, o poziţie pe care, cel mai probabil, o va ocupa pentru următorii 10 ani. Aceasta este prima şi cea mai importantă etapă a unei tranziţii în trei paşi prin care actualul preşedinte Hu Jintao încetează să mai conducă ţara. În martie 2013, Xi Jinping se va alege şi cu titulatura de preşedinte al Republicii Populare Chineze, urmând ca mai apoi, în funcţie de rezultatul negocierilor din interiorul Partidului Comunist, să preia şi controlul Armatei în următorii trei ani.

Oficialii, analiştii şi oamenii de afaceri din interiorul şi din afara Chinei sunt disperaţi să afle cât mai multe informaţii despre viitorul lider şi ceea ce el ar reprezenta pentru o Chină în expansiune. Tranziţia liniştită şi previzibilă de la un lider la altul se suprapune cu cele mai mediatizate alegeri din lume, din 6 noiembrie, o coincidenţă ce are loc o dată la 40 de ani. În timp ce peste tot circulă ştiri, comentarii şi imagini cu preşedintele Statelor Unite ale Americii, Barack Obama, şi cu pretendentul său la Casa Albă, Mitt Romney, preferinţele politice ale lui Xi jinping, cariera sa şi chiar detalii despre familia lui rămân secrete bine păzite.

Xi a reuşit să ajungă în actuala poziţie, cea de vicepreşedinte al Chinei, pentru că s-a abţinut remarci ofensatoare adresate unor oameni importanţi, dar şi pentru că a ales să nu iasă în evidenţă. Dacă el este răspunzător pentru vreo realizare notabilă sau pentru greşeli flagrante, acestea au fost deja acoperite la insistenţele Partidului Comunist. Realizarea supremă a lui, din punct de vedere politic, este că a ajuns în top fără să lase nicio urmă. „Tot ceea ce spunem despre Xi Jinping este prefaţat de cuvinte precum „Presupun..." sau „Ar putea fi...", spune Dai Quing, scriitoare şi activistă din Beijing, care împărtăşeşte aceleaşi idei revoluţionare cu cele ale lui Xi, moştenite de la tatăl ei, fostul ministru al Apărării, Ye Jianying.

Xi a permis rareori lumii externe să arunce un ochi asupra modului său de a guverna. În cele câteva exemple cunoscute publicului, Xi şi-a arătat capacităţile de politician care poate apela la toţi înalţii oficiali ai Chinei, chiar şi la cei ale căror interese şi ideologii sunt incompatibile una cu cealaltă. A jucat pe cartea anti-occidentată şi maoistă, dar trimiţându-şi, în acelaşi timp, fiica, Xi Mingaze, să studieze sub un nume fals la Universitatea Harvard, din SUA.

Dar acestă opacitate nu i-a oprit pe oameni de la a-şi forma păreri din frânturile de informaţii pe care le puteau culege. „Şi-a petrecut întreaga carieră pretinzând că nu a ameninţat pe nimeni. Prin urmare, nu putem exclude posibilitatea ca el să fie foarte inteligent", consideră un influent economist chinez care a dorit să rămână anonim.

În afara Chinei, diplomaţi, directori de companii internaţionale şi lideri mondiali sunt de cele mai multe ori impresionaţi de prezenţa lui Xi, de dorinţa lui de a se retrage deoparte pentru a discuta şi chiar de modul lui de a ieşi în întâmpinarea oaspeţilor cu un pronunţat „Ni Hao" sau „Bună Ziua".

Dacă Xi Jinping refuză să se dezvăluie publicului, istoria familiei sale spune multe despre el. Este mult mai puţin supravegheat decât actualul preşedinte Hu Jintao, pentru că s-a născut într-o clasă superioară a aristocraţei Partidului Comunist. Are mai mult spaţiu de acţiune, de comunicare şi de asociere cu alte persoane, reuşind să realizeze toate acestea cu încrederea clădită pe un trai în care a avut mereu la dispoziţie putere şi resurse naturale.

Dar a avut şi de suferit din cauza vicisitudinilor puterii, care, de altfel, l-au şi modelat. Ca mulţi alţii din elită, Xi a experimentat atât viaţa la palat, cât şi viaţa la ţară. Potrivit spuselor unor apropiaţi ai lui Xi, experienţa din Liangjiahe i-a format caracterul pragmatic care îl deosebeşte de Hu Jintao, un preşedinte care s-a evidenţiat prin ideologia Partidului Comunist şi şi-a petrecut viaţa în interiorul „maşinăriei de partid".

Tatăl lui Xi Jinping (dreapta), Xi Zhongxun (stânga), s-a alăturat Partidului Comunist în 1928, la doar 15 ani, pe când se afla în închisoare pentru crime politice. A ajutat la crearea şi conducerea unei baze revoluţionare în jurul Yanan, unde participanţii la Marele Marş al lui Mao Zedong şi-au găsit refugiu în 1935. Adepţii lui Mao i-au întors favorul lui Xi Zhongxun, salvându-l înainte de a fi îngropat de viu, la vârsta de 22 de ani, în urma unei dispute facţionale.

Asemenea întâmplări l-au determinat pe Mao să-l promoveze pe Xi în funcţia de ministru de Cabinet, încă de la o vârstă fragedă, în anii `50. În 1952, Mao spunea despre Xi că „a fost modelat prin foc", potrivit unor istorici ai Partidului Comunist, citaţi de „Foreign Policy".

Dar la numai câteva luni după ce Xi Jinping s-a născut, în 1953, cariera tatălui său a luat o întorsătură neaşteptată prin înlăturarea de la putere a patronului său, vicepreşedintele Gao Gang. Însuşi Xi Zhongxun a fost îndepărtat în 1962. De aceea Xi Jinping spune uneori în glumă că nu poate fi un „prinţişor" - termenul omniprezent şi peiorativ la adresa copiilor liderilor chinezi - pentru că tatăl său a fost aruncat într-un purgatoriu politic în care a stat majoritatea timpului în care l-a cunoscut, povesteşte un prieten de familie, al cărui tată a lucrat sub comanda lui Xi Zhongxun.

Într-un anume fel, excluderea tatălui lui Xi a fost cu noroc, pentru că fiul acestuia nu a luat parte la „teroarea roşie" care a zguduit Beijingul în primele luni ale Revoluţiei Culturale din 1966. Acţiunile „prinţişorilor", printre care încarcerarea şi bătăile aplicate profesorilor, mai au ecou şi astăzi în China modernă. Xi a fost exilat în liniştitul sătuc Liangjiahe, situat la 112 kilometri de Yanan, pe care îl consideră şi acum „a doua casă".

Pe vremea când Xi a ajuns în Liangjiahe, nu exista electricitate sau unelte mecanice, iar cel mai apropiat transport motorizat era la 30 de ore de mers pe jos. Astăzi, satul are puţin peste 90 de gospodării, iar buldozerele au remodelat peisajul. Un drum de acces de la autostradă abia a fost construit. pe pârâul din zonă s-a construit un baraj, apa acumulată astfel găzduind peşte din plin. A existat şi un baraj mai vechi construit chiar de Xi Jinping cu propriile mâini, în urmă cu decenii.

Bătrânii locului încă îşi mai amintesc de tânărul înalt şi slab căruia îi spuneau „studentul-copil", venit de la Beijing la 15 ani, în 1969, cu doar două genţi de cărţi după el. La început, fizicul nu îl ajuta să lucreze cot la cot cu ţăranii. Dar nu a durat mult până s-a obişnuit să mănânce pâine fibroasă din porumb, alimentaţia de bază a sătenilor, şi nici până să-şi cultive singur propriul petic de pământ. Nimeni din sat nu a avut vorbe de ocară la adresa lui.

„Avea găuri în pantalonii lui şi aşa peticiţi, la fel ca noi toţi", îşi aminteşte o bătrână care are un magazin la capătul drumului din sat şi care a dorit să rămână anonimă. Ea povesteşte cu tandreţe că Xi a intrat în grupul ei de canto, unde cântau melodii de război. „Dacă nu ar fi fost un Partid Comunist, nu ar fi existat China Nouă", aşa suna un vers cântat de Xi, pe care bătrâna îl fredonează. „Era înalt şi prezentabil, dar şi foarte slab, nu ca acum, durduliu, rotund şi palid cum apare la televiziuni."

Un alt localnic în vârstă de 81 de ani, Lu Nengzhong, îşi aduce aminte cum tânărul Xi nu ezita să ajute la treburile săteşti. „Picioarele sale erau foarte puternice", povesteşte bătrânul ghemuindu-se în curtea din faţa peşterii în care a trăit cândva actualul vicepreşedinte al Chinei. „Niciodată nu se certa cu cineva." Noaptea, Xi obişnuia să se retragă în peşteră şi să citească la lumina unei lămpi cu gaz care încă stă agăţată de perete, lângă sticla veche de apă şi traista ponosită care i-am aparţinut lui Xi Jinping.

Atunci când a părăsit satul, în 1975, s-a îndreptat spre prestigioasa Universitate Tsinghua, unde a fost admis pe baza recomandărilor venite din partea cadrelor didactice locale. În 1978, tatăl său a fost reablilitat şi trimis în provincia Guangdong, ca guvernator, obţinând astfel una dintre cele mai importante poziţii regionale din China.

Tatăl lui Xi şi-a revitalizat legăturile din interiorul partidului, şi-a plasat fiul pe o poziţie în cadrul secretariatului Comisiei Centrale Militare, făcându-i, totodată, cunoştinţă cu numeroşi generali. În 1983, Xi Jinping a decis să plece din structurile birocratice stat de la Beijing şi şi-a început ascensiunea prin provincii. Cariera lui politică s-a conturat, mai întâi, într-un judeţ umil idn nordul provinciei Hebei, în anii `80.

După mai bine de 30 de ani, Xi Jinping este pe punctul de a primi funcţia supremă a Partidului Comunist, cea de secretar general, în luna noiembrie. În martie 2013 îl va încununa preşedinte al Republicii Populare Chineze.