Patru copii au fost înjunghiaţi mortal la o grădiniţă din estul Chinei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Patru copii şi un cadru didactic au fost înjunghiaţi mortal marţi după-amiază la o grădiniţă din provincia Shandong, din estul Chinei, autorul atacului predându-se ulterior poliţiei.

Incidentul s-a petrecut în oraşul Zibo, în jurul orei locale 16.00, când mulţi părinţi veniseră să-şi ia copiii de la grădiniţă. Martorii oculari spun că atacatorul, înarmat cu un cuţit, a intrat în grădiniţă şi a început să înjunghie copii şi cadre didactice, în timp ce părinţii erau adunaţi în curtea instituţiei.

Aproape 20 de persoane au fost atacate, copii şi personal didactic. Cel puţin doi copii sunt grav răniţi.

Informaţiile provenind din mărturiile localnicilor nu au apărut imediat în presa chineză de stat.

Este ultimul dintr-o serie de atacuri înregistrate anul acesta în şcolile şi grădiniţele din China.

Zeci de copii şi câţiva profesori au fost ucişi în cel puţin cinci atacuri similare, ceea ce a făcut guvernul chinez să revizuiască măsurile de securitate din şcoli, iar presa a dezbătut posibilele cauze subliminale ale acestor comportamente - contradicţii sociale, nevoia de a rezolva dispute, rolul mediatizării intense.

Presei locale i s-a spus să-şi limiteze relatările despre aceste incidente, pentru a preveni atacurile imitative.

Doi dintre autorii precedentelor atacuri au fost deja executaţi, iar alţi doi s-au sinucis. Un al cincilea suspect a fost condamnat la moarte în iunie.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite