Adevarul.ro

Adevarul pentru
iPhone, iPad si Android

India: a apărut primul bancomat cu bijuterii

25 octombrie 2011, 15:03 |  Autor:  | 

Cuvinte cheie: Premieră, India, valori,

Diamantele se vând chiar şi pe timp de criză

Diamantele se vând chiar şi pe timp de criză

 

Cei cu dare de mână îşi pot achiziţiona şi lingouri ori alte obiecte realizate din metale preţioase

Unul dintre cele mai mari grupuri de orfevrărie din India a lansat pe piaţă un distribuitor automat de bijuterii cu ocazia sărbătorii religioase hinduse Diwali.

Aceasta simbolizează victoria binelui asupra răului şi mai este numită „sărbătoarea luminilor", pentru că în timpul ceremoniilor, ce durează cinci zile, se aprind mii de lumânări colorate ori au loc spectacole pirotehnice.

Grupul Gitanjali Gems, un colos internaţional în domeniul bijuteriilor, şi-a instalat primul distribuitor automat într-un centru comercial al metropolei, căruia îi vor urma alte 75 în următorii trei ani, după cum a declarat un responsabil al grupului.

Asemănător unui bancomat, aparatul poate oferi - evident, contra cost - bijuterii de aur şi argint, diamante, lingouri şi alte obiecte de valoare, cu preţuri cuprinse între 20 şi 500 de euro.


Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Poveste cutremurătoare! Un câine orb, ajutat de un alt câine

    O poveste impresionantă despre ce înseamnă să ai grijă de cel de lângă tine. Nu, nu este vorba ...

    “Boala sărăciei” face ravagii în ţară. Vezi care sunt cele mai afectate judeţe

    Societatea Română de Pneumologie (SRP) a dat publicităţii un raport privind incidenţa tubercul ...

    Coreea de Nord răspunde mesajului de pace a lui Obama. Mută racheta pe o rampă de lansare pentru teste

    Coreea de Nord a marcat şi în acest an discuţiile din cadrul Summitului pentru Securitate Nucle ...

    Fidel Castro s-a întâlnit cu Papa

    Papa Benedict al XVI-lea şi liderul cubanez Fidel Castro, ambii octogenari, au făcut glume desp ...

    Cât i-a plătit Plahotniuc unui fost premier francez ca acesta să ţină un discurs la Chişinău

    Pentru că a ţinut un discurs şi a participat la inaugurarea Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din ...

    VIDEO Cea mai puternică bombă nucleară din arsenalul american a fost demontată

    Fabricată în 1962, cea mai mare și puternică bombă nucleară din arsenalul american a fost demo ...

    FOTO VIDEO Fenomen meteorologic inedit în Marea Britanie. Un oraş a fost măturat de o furtună de spumă

    Un fenomen meteorologic inedit a avut loc în apropiere de oraşul britanic Cleveleys. Locuitorii ...

    Cel puţin 21 de persoane au murit în luptele violente din centrul Siriei

    Cel puţin 21 de persoane au fost ucise, miercuri, în violenţele din Siria. Majoritatea au murit ...

    Iranul sfideză Occidentul

    Armata iraniană a testat cu succes o rachetă de croazieră sol-mare de tip Ghader, a anunţat lun ...

    VIDEO Un român, preşedintele unei asociaţii care apără drepturile agenţilor de pază, în greva foamei în Spania

    Marian Stanciu, preşedintele asociaţiei SELA-CE, este în greva foamei de 28 de zile, în faţa Co ...


    Adevarul on Facebook

    Constantin Iftime

    Realitatea străzii, uneori, e plină de bătrâni şi de adolescenţi, alteori de oameni fără mulţumire, care vibrează de nevroze. Oamenii au multe libertăţi, dar nu-s fericiţi. Uneori, şi un lucru neînsemnat poate să-i dezechilibreze. Continuare

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

    Du-te acasă, bodyguard!

    Petre Barbu

    Şi am uitat, la dracu’!, să mă iubesc şi să-mi iubesc îngerul meu păzitor.     

    Se poartă căpuşele

    Simona Catrina

    Mi-amintesc de un amic bun ca un corn cald, generos şi chitit pe o viaţă onestă, îndrăgostit ghem de o colegă de facultate.

    Papagalul lui Flaubert

    Andrei Craciun

    Am aniversat de curând, în tăcere, fără fast, ba chiar fără niciun martor, un deceniu de când sunt flaubertian.

    Restauraţia

    Liviu Avram

    Cel mai norocos personaj din procesul Trofeul Calităţii este Adrian Năstase.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole