Coreea de Nord acceptă revenirea inspectorilor ONU care monitorizează programul său nuclear

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Reactorul nuclear de la Yongbyon
Reactorul nuclear de la Yongbyon

Regimul comunist nord-corean a acceptat revenirea inspectorilor ONU însărcinaţi cu supravegherea programului său nuclear, totul cu scopul de a reduce tensiunile în zonă. Anunţul a fost făcut în cadrul unor întâlniri cu guvernatorul statului american New Mexico, Bill Richardson, a anunţat CNN luni.

Phenianul ar fi acceptat revenirea la instalaţia nucleară de la Yongbyon a inspectorilor Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), somaţi să părăsească Coreea de Nord în aprilie 2009

Potrivit jurnalistului CNN Wolf Blitzer, care l-a însoţit pe Richardson la Phenian, aceasta nu a fost singura concesie făcută de regimul de la Phenian. Coreea de Nord ar fi acceptat, de asemenea, să autorizeze trimiterea în străinătate a barelor de combustibili necesari îmbogăţirii uraniului, precum şi crearea unei comisii şi introducerea unui telefon roşu între cele două Corei şi Statele Unite.

Negocierile dintre cele două Corei şi Statele Unite, Japonia, Rusia şi China au încetat tot în aprilie 2009, când Phenianul s-a retras de la consultări în semn de protest faţă de sancţiunile luate de ONU după un tir de testare a unei rachete.

O lună mai târziu, statul comunist efectua cel de-al doilea test nuclear.

Guvernatorul american Bill Richardson este fost ambasador al SUA la ONU. Acesta a ajuns joi loa Phenian, pentru a încerca o diminuare a tensiunilor din Peninsula Coreeană. Bill Richardson  urmează să părăsescă luni capitala Coreei de Nord şi să organizeze o conferinţă de presă la Beijing.

Potrivit CNN, Richardson s-a declarat "dezamăgit" de eşecul negocierilor Consiliului de Securitate ONU, la New York.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite