VIDEO China l-a executat pe britanicul Akmal Shaikh

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Akmal Shaikh a fost executat pentru posesie de heroină
Akmal Shaikh a fost executat pentru posesie de heroină

Primul ministru britanic Gordon Brown a anunţat că China a executat un resortisant britanic Akmal Shaikh, condamnat la moarte pentru trafic de droguri, o execuţie pe care Brown a condamnat-o în "termenii cei mai fermi", transmite BBC.

UPDATE 10.09: China s-a apărat astăzi de acuzaţiile Londrei, care a anunţat executarea unui cetăţean britanic, fără să confirme totuşi oficial că ea a avut loc într-adevăr, relatează AFP.

''Justiţia chineză a gestionat (aceste cazuri) în strictă conformitate cu legea'', a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, precizând că Beijingul ''a respectat dreptul acuzatului la recurs''.

Akmal Shaikh, 53 de ani, a negat acuzaţiile, iar familia sa a spus că este bolnav psihic. Execuţia a avut loc în ciuda apelurilor repetate de clemenţă din partea familiei şi a guvernului britanic.

"Condamn execuţia lui Akmal Shaikh în termenii cei mai fermi şi sunt scandalizat şi decepţionat că cererile noastre persistente de clemenţă nu au fost satisfăcute", a declarat Brown într-un comunicat.

Akmal Shaikh este primul cetăţean comunitar care a fost excutat în China în ultimii 50 de ani.

În 2007, poliţia chineză din oraşul Urumqi a găsit asupra lui 4 kilograme de heroină, el negând că avea cunoştinţă de existenţa acesteia.

Familia sa a afirmat că el suferea de tulburare biploră, manifestând un comportament "extrem şi eretic".

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite