La anticipate se prezintă o nouă Turcie

Lupta pentru puterea politică, dintre spiritele religioase şi fidelii secularismului, arată cum în societatea turcă a avut loc o clară ascensiune a islamiştilor în spaţiul public

Lupta pentru puterea politică, dintre spiritele religioase şi fidelii secularismului, arată cum în societatea turcă a avut loc o clară ascensiune a islamiştilor în spaţiul public

Premierul islamist, Recep Tayyip Erdogan, este încrezător că alegerile legislative anticipate de duminică vor înclina balanţa spre conservatorii turci deveniţi adepţi ai reformelor europeniste, şi nu spre partizanii secularismului ajunşi reacţionari şi naţionalişti. Sondajele indică însă o viitoare structură parlamentară mai fragmentată, în care se vor face auzite mai multe feluri de voci.

Platforma industrială din oraşul anatolian Kayseri găzduieşte peste 700 de companii, majoritatea lor cu rădăcini locale, dar cu bune legături comerciale în Vest. Fiecare fabrică are măcar o cameră de rugăciune pentru muncitori, iar în mijlocul sitului se află o mare moschee - descrie BBC.

Proprietarul afacerii imobiliare este la fel de religios ca şi concitadinii săi; totodată, este unul dintre "tigrii anatolieni", antreprenori din regiunea centrală a Turciei care au profitat de liberalizarea economică din anii 1980 şi împing acum economia ţării.

Basmaua islamică este acasă în Anatolia, ca şi gustul pentru afaceri. Aici se află şi fiefurile Partidului Justiţiei şi Dezvoltării (AKP), de extracţie islamistă, al premierului Erdogan. Totuşi, pentru amplitudinea bazei electorale, AKP a distribuit, în ajunul alegerilor, simpatizanţilor din cartierele mai sărace ale Istanbulului cărbuni şi alte ajutoare.

Mozaic parlamentar Alegerile legislative au loc în Turcia cu patru luni mai devreme, pentru ieşirea din criza constituţională provocată de scrutinul parlamentar pentru alegerea unui nou preşedinte al naţiunii. AKP a încercat impunerea măcar a ministrului de externe Gul, dacă nu a premierului Erdogan în funcţia supremă din stat - acolo unde se decid capetele din justiţie, armată sau educaţie.

După boicotul opoziţiei şi tehnicalităţile Curţii Constituţionale, ultima soluţie pentru AKP, încrezător într-o largă susţinere populară, a fost iniţierea unei reforme constituţionale, prin care să lase poporul să-şi aleagă direct preşedintele. Pentru a putea adopta o atare reformă, AKP a convocat anticipate care să-i întărească poziţia în parlament.

Sondajele preelectorale arată însă că, dimpotrivă, AKP, deşi a primit întăriri din rândul liberalilor, s-ar putea să obţină mai puţine voturi şi nu va mai putea forma singur guvernul. Noi grupuri parlamentare vor aparţine naţionaliştilor şi populiştilor - susţinuţi de sărăcimea bulversată de mulţimea schimbărilor din ultimii cinci ani, prin care AKP a mai apropiat Turcia de un stat membru al Uniunii Europene: reforma codurilor penal şi civil, televiziune şi şcoală în limba kurdă, drepturi pentru femei etc.

Câştigaţi se anunţă să fie şi zeci de candidaţi independenţi - ale căror voci pot bulversa sistemul "totalitar", în care membrii Adunării Naţionale ascultă şi aplaudă peroraţiile liderilor supremi ai celor două partide care fac acum legea în parlament: islamiştii lui Recep Erdogan şi social-democraţii lui Deniz Baykal.

E drept că, în luna mai, puterea şi opoziţia au cooperat ca să introducă numele independenţilor între cele ale membrilor de partide - spre deruta analfabeţilor. Paradoxuri turceşti Noua prosperitate din Turcia a scos în prim-planul societăţii o elită conservatoare, până acum sfioasă în faţă celei seculare - aflată tradiţional la conducerea republicii cu 70 milioane de cetăţeni.

Observatorii mai fini constată că recenta criză politică din Turcia, cu ample reverberaţii pe străzile din marile oraşe, nu este tocmai o luptă simplă între un fundamentalism islamic şi o modernitate laică. La o adică, turcoaice care arborează voluntar basmaua pot fi văzute pe scutere sau la mall.

Cu toate acestea, numeroşi rezidenţi ai metropolelor cosmopolite - unde se poartă minijupe şi se serveşte alcool - se tem să fie conduşi doar de religioşi, suspectaţi de o agendă islamistă ascunsă, şi vor un lider care "să-i ducă spre Vest, nu spre Est".

Şi dacă acest lider nu ar fi dintre secularii consacraţi? Reforma kemalistă a lăsat conducerea afacerilor strategice ale statului în mâna unor militari, magistraţi şi funcţionari juraţi să apere caracterul laic al statului - şi astfel propria putere. Chiar demonizaţi şi îngră-diţi pe alocuri, religioşii au rezistat însă, iar azi s-au structurat politic suficient cât să câştige alegeri democratice.

Cu un stil de viaţă opus celui occidental, islamiştii turci cultivă legăturile cu Occidentul şi pledează pentru respectarea normelor democratice - inclusiv libertatea manifestării religiozităţii în sfera publică… Cercetările sociale arată că doar o zecime din islamiştii turci aspiră la un stat islamic. Dacă în mediile preponderent laice membrii AKP introduşi în administraţie propovăduiesc pioşenia, în regiunile conservatoare pledează pentru sprijinirea aderării la UE.

Invers, redusă numeric până la un sfert din electorat şi mai slabă economic, categoria socială care se consideră superioară islamiştilor denunţă o serie de principii democratice, conştientă că nu are mari şanse la urne.

După ce şi-au pierdut din electorat prin guvernări cel puţin necompetente, partidele seculariste joacă acum chiar cartea naţionalismului, antieuropean şi antiamerican - şi cochetează cu zvonul unui nou dictat militar. Asedierea democraţiei Pentru că în apropiere joacă armata, care, după alte patru puciuri, a avertizat guvernul islamist Erdogan împotriva tentaţiei de a acapara şi ultimul bastion al statului secular.

Generalii turci ştiu însă că, dacă mai intervin şi acum cu tancurile împotriva guvernului legitim, Ankara nu poate decât pierde sprijinul Europei, care nu recunoaşte nicio lovitură de stat şi chiar al Americii, care tocmai "luptă să instaureze democraţia" în Irakul vecin.

Iar întâi vor fugi "banii calzi", strict necesari unei economii în creştere, dar cu o imensă datorie externă. Actualii aliaţi ai Ankarei s-ar trezi atunci cu o Turcie - în prezent cam singura democraţie musulmană şi cu o creştere economică alertă - aproape inevitabil trecută de partea Rusiei ori a Iranului, care o pot alimenta cu energie şi arme.

Analişti turci şi teoreticieni occidentali socotesc că amestecul militarilor în politica Turciei este încă şi mai periculos decât ascensiunea unui Islam care are de unde să fi aflat că e mai profitabil să rămână moderat. Noua întrebare pentru Turcia este: poate fi modernizat şi kemalismul? Ca o menţiune, agenda poporului se referă mai mult la şomajul de 11%, oprirea luptelor cu separatiştii kurzi, reducerea criminalităţii şi judecarea corupţilor sesizaţi şi în AKP.

Speranţe electorale kurde

Candidaţi ai kurzilor din Turcia se aşteaptă să revină acum în parlamentul de la Ankara, după un deceniu de absenţă, printr-un artificiu: candidând ca independenţi, pentru a evita marja de 10% impusă partidelor, după care se pot replia în grup parlamentar.

Cei 12-15 milioane de kurzi din Turcia se plâng de discriminare politică, economică şi culturală, întrucât statul turc nici nu-i recunoaşte drept minoritate etnică. Mai mult, vocea lor nu mai este auzită în parlament din 1990, când câţiva deputaţi kurzi au fost evacuaţi din cameră şi întemniţaţi pentru că s-au adresat în limba kurdă de la tribuna oficială.

Sondajele preelectorale indică posibilitatea ca membri ai Partidului Societăţii Democratice Kurde (DTP) să obţină, ca independenţi, circa 20-30 de fotolii parlamentare. Kurzii turci speră ca aceştia să ajute apoi săraca lor regiune sud-estică şi chiar să determine încetarea conflictului dintre rebelii separatişti kurzi şi forţele armate - care din 1984 a făcut peste 30.000 de victime, 200 doar anul acesta.

Pe de altă parte, partidul premierului Erdogan s-ar putea să primească şi o serie de voturi kurde, după ce, la presiunile UE, a satisfăcut câte ceva din revendicările culturale ale kurzilor, precum programe de televiziune şi şcoli private în limba kurdă.

Proba Islamului moderat

În cinci ani de guvernare, partidul "islamist moderat" al premierului Erdogan a servit ascensiunea păturii conservatoare în societatea turcă, prin integrarea masivă a reprezentanţilor ei în aparatul administraţiei de stat. Pe de altă parte, dincolo de existentele focare turceşti de "talibanizare", indicate de asasinatele cu motivaţie religioasă, o mişcare reformistă din Turcia răspândeşte în lume un Islam compatibil cu liberalismul şi democraţia.

La manifestaţiile-fluviu proseculariste, care au curs pe străzile din Istanbul sau Izmir în luna mai, au participat foarte multe femei.

Unele aveau pentru prima oară în viaţă o atitudine politică atât de pasională. Le mâna teama că o conducere islamistă atotputernică nu doar că le va interzice actualul port occidentalizat, dar le va scufunda în excluziunea socială care afectează femeile din societăţile musulmane ultratradiţionaliste.

Deşi de opt decenii au libertatea oficială să o facă, turcoaicele au încă o participare economică şi politică redusă. Circa 90% din aplicanţii pentru un loc de muncă sunt femei, iar cele angajate câştigă în medie 35% din salariile bărbaţilor… Iar 80% din bunuri aparţin bărbaţilor - constată jurnalul turc "Vatan".

De aceea, Turcia ocupă locul 105 din 115 în clasamenul după egalitatea de gen al Forumului Economic Mondial. Birocraţia islamică Ataturk le-a dat turcoaicelor drept de vot în 1934: Legislativul din 1935 avea 4,6% deputate - astăzi sunt 4,4%, iar în consiliile locale circa 1%.

Premierul Erdogan clamează că a combătut orice discriminare împotriva femeilor şi a promis câte o candidată pentru fiecare dintre cele 81 de regiuni ale ţării - una nu este cap de listă. Toate partidele propun acum candidate care să le atragă votul femeilor, iar activistele speră la 10%-14% din fotoliile parlamentare.

Restul emancipării cere voinţă politică susţinută, complementară eforturilor educaţionale. Guvernul Erdogan infiltrează însă acum şi educaţia cu conservatori: 2/3 din ultimii 4.500 de directori şi adjuncţi recent schimbaţi în şcolile turceşti provin din jurul AKP, a calculat sindicatul secularist din Educaţie, citat de IHT.com.

Deja în unele şcoli publice au apărut grupuri de studii coranice la care fetele vin cu basma, iar un manual de ştiinţe reduce argumentaţia darwinismului în favoarea unui creaţionism - întrucât textele şcolare sunt mai puţin strict controlate de la centru.

Public sau privat, educaţia este ţinta favorită a religioşilor. Mulţi dintre copiii muncitorilor care au lăsat câmpul pentru fabricile de textile au ajuns în internate, adesea sponsorizate de comunităţi religioase, care se ocupă intens şi de credinţele lor.

Foarte grav, ziarul "Hurriyet" găseşte în oraşe ale Turciei adevărate "madrasse", care ajută cu alimente familiile cele mai sărace în schimbul "recrutării" unor copii cărora îndoctrinarea religioasă le spală creierele: televiziunea e un păcat, fidelii altor religii sunt inamici de moarte ai Islamului, iar apărătorii laicităţii şi criticii islamismului politic sunt demoni.

Cu mâna lor au fost ucişi jurnalistul stângist armean Hrant Dink, preotul catolic Andrea Santoro şi mulţi alţi intelectuali laici şi înalţi funcţionari seculari ori misionari creştini.

Turco-germanii îşi impun cultura în ţara-gazdă

Pe 12 iulie, Angela Merkel a convocat la cancelaria din Berlin cel de-al doilea "summit al integrării". La primul, imigranţii şi urmaşii lor au acceptat, chiar cu recunoştinţă, oferta conducerilor federală şi de landuri; la următorul, Uniunea turcă islamică şi-a expus deja revendicările faţă de gazdele germane, în legătură cu dreptul de azil şi sejur în UE - comentează "Frankfurter Allgemeine Sonntagszeitung".

Cabinetul Merkel, pe filiera CDU, face o încercare inedită: să desprindă conceptul de "integrare" de politicile generale de imigrare pentru a-l trece la capitolul "coeziune socială". Altfel zis, să-i facă pe germani să accepte că Germania este ţară de emigraţie.

Noua integrare devine "acceptare a diferenţei culturale pe baza valorilor fundamentale comun împărtăşite". CDU nu va accepta însă şi "societăţi paralele, în care legile să nu fie respectate". Trimiterea este făcută mai ales la cazurile de "crime de onoare", cărora le cad victime, chiar şi în Germania, fete din rândul comunităţilor de imigranţi musulmani, chiar şi la a doua generaţie, aflate în relaţii intime premaritale - sau, încă şi mai rău, cu infideli.

La final, "refuzul integrării nu va fi fără consecinţe". Pentru imigranţi sau pentru autohtoni? - se întreabă mucalit jurnalul german.

Mişcarea globală Gulen

În timp ce Al-Qaida sau Frăţia Musulmană cere un "război al războaielor", care să ducă la Califatul Islamic, o serie de contramişcări de gândire pledează pentru reinterpretarea mesajului islamic în lumina realităţilor contemporane.

Una este mişcarea Gulen - aminteşte Mohamed Nawab Mohd Osman, de la Rajaratnam School of International Studies, din Singapore. Reformator musulman turc, Fetullah Gulen şi-a început cariera, în 1953, ca profesor de religie într-o şcoală guvernamentală, apoi a predat la moscheea din Edirne şi în Izmir.

Ideile sale, de a lega moştenirea islamică de lumea modernă globalizată, au căpătat chiar recunoaştere oficială în timpul mandatului de premier al lui Turgut Ozal. Pentru Gulen, Islamul este bazat pe principiile imuabile din Quran şi Sunnah, dar diferitele aspecte ale religiei sunt deschise reinterpretărilor - precum în practicile spirituale Sufi.

Credincios că Islamul este o religie tolerantă, Gulen s-a întâlnit cu lideri religioşi evrei, catolici şi ortodocşi pentru promovarea dialogului interreligios. Mai departe, Gulen susţine că este ne-islamic să ceri crearea unui stat islamic: musulmanii trebuie să participe activ la democraţie şi economie de piaţă, pentru a se alinia proceselor globale; iar reglementările islamice vizează viaţă privată, fără mari legături cu afacerile guvernamentale.

Recomandările sale sunt educaţia şi dialogul interreligios, necesare contextului global curent. Mii de adepţi ai gândirii lui Gulen cutreieră acum lumea, creând sute de şcoli moderne, din Turcia în Asia, Europa, Africa sau America.

Finanţarea este asigurată de oameni de afaceri turci, care văd în contribuţiile lor îndeplinirea unei datorii islamice. Aceste şcoli nu au conţinut islamic, ci promovează valorile general umane, respectând strict curricula naţională, dar oferind excelente cursuri de engleză.