Fost aliat al lui Milosevici – ales preşedinte al parlamentului sârb

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tomislav Nikolic (foto), lider al Partidului Naţionalist radical din Serbia şi fost aliat al lui Slobodan Milosevici, a fost ales ieri în funcţia de preşedinte al parlamentului de la Belgrad.

Tomislav Nikolic (foto), lider al Partidului Naţionalist radical din Serbia şi fost aliat al lui Slobodan Milosevici, a fost ales ieri în funcţia de preşedinte al parlamentului de la Belgrad. Nikolic a beneficiat de suportul Partidului Conservator al premierului Vojislav Kostunica, care urmează să îşi părăsească postul. Votul de ieri adânceşte criza cauzată de alegerile din ianuarie, când radicalii au câştigat cele mai multe locuri în parlament. Dacă nu se reuşeşte crearea unui guvern până pe 14 mai, vor fi necesare noi alegeri. Negocierile între partidul lui Kostunica şi cel proeuropean al preşedintelui Boris Tadic pentru formarea unui guvern de coaliţie care i-ar exclude pe radicali au eşuat în weekend. Cauza este insistenţa lui Kostunica de a păstra controlul asupra Ministerului de Interne şi serviciilor secrete, portofolii-cheie, în contextul în care Serbia se confruntă cu probleme legate de statutul provinciei Kosovo şi de colaborarea cu Tribunalul de la Haga. Potrivit corespondenţilor de presă, cel mai mare pericol ar fi intrarea radicalilor la guvernare, care ar avea serioase consecinţe asupra relaţiilor externe ale ţării. Ziarele sârbe au interpretat alegerea lui Nikolic drept indiciu al unor inevitabile alegeri anticipate, iar unii analişti prevăd că, în acest caz, naţionaliştii radicali ar putea câştiga şi mai multe voturi.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite