Fisuri găsite pe aripile a 21 de avioane Airbus380. Diagnostic: uzura şi aliajul folosit

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autoritatea europeană pentru siguranţa aviatică a ordonat vineri verificări urgente pentru o treime din flota de aeronave Airbus A380 ("Superjumbo") din întreaga lume. Au fost depistate crăpături în interiorul aripilor unora dintre aceste avioane, cele mai mari avioane de pasageri din lume. Toate avioanele au o vârstă de maximum patru ani.

Constructorul european Airbus a dezvăluit că a descoperit în decurs de două săptămâni două tipuri de crăpături la aripile unor aparate A380, la numai patru ani de la punerea lor în circulaţie. Fisurile au apărut pe elementele de legătură de pe aripi. Faptul că s-au fisurat atât de devreme e cauzat de materialul folosit pentru a fabrica aceste piese de legătură: un aliaj de aluminiu, dar şi de procesul de instalare, a explicat Airbus. Un purtăror de cuvânt al companiei a precizat că la apariţia fisurilor a contribuit şi faptul că aceste componente au fost instalate la fabrica de asamblare de la Broughton, Marea Britanie.

În total, vor fi verificate 20 de avioane, respectiv 10 aflate în flota Singapore Airlines, şapte de la Emirates, unul de la Air France şi alte două aeronave destinate testărilor. Deocamdată, niciunul dintre avioane nu a fost consemnat la sol. În întreaga lume, există 69 de avioane de acest tip care sunt funcţionale, scrie "Le Figaro".
Primele explicaţii arată că defecţiunea a apărut ca urmare a uzurii. Fisurile (de grosimea unui fir de păr) au fost detectate la aparatele de zbor care au efectuat cel puţin 1.800 de cicluri complete - decolări şi aterizări. Acestea exercită cele mai mari presiuni asupra structurii avioanelor.

Avioanele A380 sunt cele mai mari din lume, dispunând de două punţi şi 525 de locuri.
Cele două tipuri de fisuri au apărut la un element de legătură între exteriorul aripilor şi armătura metalică din interiorul acestora.

"Acest defect, dacă nu este detectat şi corectat, ar putea să afecteze integritatea structurală a avionului", a precizat Agenţia europeană pentru securitate aeriană.
Inspectorii au cerut ca aeronavele A380 care au efectuat 1.300-1.800 de decolări şi aterizări să fie verificate în termen de şase săptămâni. Piesele cu fisuri vor fi imediat schimbate.

În urmă cu 14 luni, motorul Rolls-Royce al unui avion A380 aparţinând companiei Qantas a explodat. Fisurile fuseseră identificate prima oară chiar în timpul lucrărilor de reparaţii la avionul companiei Qantas.
Directorul Airbus, Tom Enders, a admis că veştile sunt jenante şi că nu este "mândru", dar a insistat că zborul cu Airbus A380 este sigur, potrivit "Financial Times".

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite