Ziua în care Hollande a rupt-o cu era Sarkozy

Noul preşedinte francez, François Hollande, a făcut totul pentru a marca diferenţa faţă de predecesorul său: de la ceremonia de învestire şi până la promisiuni economice şi comportamentale.

Ziua „nebună" în care a devenit oficial cel de-al 24-lea preşedinte francez a început pentru socialistul François Hollande cu ceremonia de învestire. A făcut „schimbul de gardă" cu Nicolas Sarkozy, cu care s-a închis într-o cameră, timp de 35 de minute, pentru a discuta despre dosarele sensibile şi a primi faimosul „cod nuclear". Apoi, Sarkozy şi soţia sa, Carla Bruni, au părăsit palatul. A primit onorul Gardei republicane, apoi colanul Legiunii de Onoare.

A ascultat cele 21 de lovituri de tun trase în onoarea evenimentului. Apoi, a străbătut bulevardul Champs Elysée într-un Citroën DS5 decapotabil, în ciuda ploii şi a vântului şi a depus o coroană de flori la mormântul soldatului necunoscut.

Ceremonie austeră

 „Începând cu această zi, dumneavoastră incarnaţi Franţa, simbolizaţi valorile Republicii şi reprezentanţi ansamblul francezilor", i-a adus la cunoştinţă Jean-Louis Debré, preşedintele Curţii Constituţionale, care a oficiat ceremonia de învestire. Învestitura a fost una austeră, fără fast, spre deosebire de cea a lui Sarkozy, din 2007. Familia lui Hollande nu a fost prezentă.

Dacă înăuntrul palatului atmosfera a fost solemnă, sobră, într-un stil republican, în afara zidurilor palatului, a avut loc o adevărată „luptă de stradă", notează „Le Point". Adunaţi în spatele barierelor metalice, o armată de militanţi UMP (dreapta), agitau drapele tricolore şi strigau cât îi ţineau rărunchii: „Mulţumim, Nicolas!". Depăşiţi numeric, simpatizanţii proaspătului preşedinte socialist s-au chinuit degeaba să câştige „meciul". Strigătele „La revedere, Nicolas" au rămas undeva în fundal.

„Schimbul de gardă“ cu Nicolas Sarkozy   Foto: reuters

Hollande le-a vorbit pentru prima dată francezilor în calitate de preşedinte. „Voi stabili priorităţile, dar nu voi decide tot, pentru toţi şi peste tot". Pe tot parcursul campaniei, Hollande a promis că nu va fi nici şef de guvern, nici şef al majorităţii, aşa cum a fost „omnipreşedintele" Sarkozy.

„În conformitate cu Constituţia, guvernul va decide şi va conduce politica naţiunii, Parlamentului îi vor fi respectate atribuţiile, justiţia va dispune de toate garanţiile pentru a fi independentă", a declarat Hollande, aruncând o primă săgeată în direcţia predecesorului său, criticat pentru imixtiunile în dosarele judiciare. Apoi, a doua: „Puterea la conducerea statului va fi exercitată cu demnitate, dar şi simplitate şi cu o mare ambiţie pentru ţara noastră şi o sobrietate în comportament". O aluzie destul de transparentă la „preşedintele bling-bling".

 „Pentru a depăşi criza care loveşte, Europa are nevoie de proiecte, de solidaritate, are nevoie de creştere economică", a avertizat liderul. François Hollande a subliniat că va propune liderilor europeni „un nou pact", care să îmbine austeritatea (reducerea datoriei publice) cu „stimularea indispensabilă economiei". „Le voi explica faptul că e nevoie ca Europa să îşi protejeze nu doar valorile, dar şi interesele în această lume atât de instabilă".

„O datorie masivă"

Preşedintele a asigurat că va evalua „chiar de azi" mărimea constrângerilor cu care se confruntă Franţa, amintind dintre acestea „o datorie masivă, o creştere slabă, un şomaj ridicat, o competitivitate scăzută" şi „o Europă care se chinuieşte dar nu reuşeşte să iasă din criză". Există totuşi şi atuuri de care Hexagonul se poate folosi: „productivitatea muncitorilor, excelenţa cercetătorilor, dinamismul oamenilor de afaceri, calitatea serviciilor publice, răspândirea culturii şi a limbii franceze, vitalitatea demografiei", a enumerat Hollande, citat de „Le Monde". În materie de politici sociale, preşedintele a promis din nou că va crea 60.000 de locuri de muncă în domeniul educaţiei pe durata mandatului său.

Noul lider de la Elysée a luat apoi prânzul cu patru foşti premieri socialişti şi le-a adus omagiu lui Jules Ferry şi Marie Curie, două figuri istorice, care îi voi fi embleme ale mandatului. Ultima oprire a fost Primăria Parisului, pentru a-l întâlni pe colegul său Bertrand Delanoë, primar al Parisului, apoi a plecat spre Berlin.

Discursul i-a picat probabil destul de greu cancelarului german Angela Merkel, care trebuia să-l primească pe noul şef de stat francez chiar ieri la Berlin. Cancelarul nu este dispus să renegocieze planurile privind austeritatea, chiar dacă este presat şi de noul preşedinte francez, dar şi de opoziţia social-democrată (SPD) din Germania. Poziţia este cu atât mai greu de menţinut cu cât partidul cancelarului, CDU, a suferit o înfrângere usturătoare în faţa SPD în Renania de Nord-Vestfalia. 

Promisiuni dificile

Franţa riscă să piardă peste 15.000 de locuri de muncă, în condiţiile în care companii precum Carrefour, Peugeot, Air France-KLM şi Vivendi îşi reorganizează operaţiunile ca urmare a scăderii cererii, punând la încercare promisiunile lui Hollande de a preveni concedierile.

Jean-Marc Ayrault, premierul „meritocrat"

Abia instalat la Palatul Elysée, François Hollande l-a numit în fruntea Guvernului pe un fidel de-al său, Jean-Marc Ayrault (foto), 62 de ani, liderul grupului socialist din Adunarea Naţională.

Ayrault este deputat-primar la Nantes (vest), dar nu are nici un fel de experienţă guvernamentală. Recent, Hollande declara că va numi premier pe cineva care „cunoaşte bine deputaţii, partidul, dar şi pe el, pentru „că e mai bine să ne înţelegem". Premierul se aseamănă în multe privinţe cu preşedintele: nu iubeşte luxul, are un automobil Volkswagen din 1988 pe care îl ţine mai mult în garaj pentru că preferă să meargă cu trenul. Hollande şi Ayrault s-au cunoscut în 1997, în timpul unui prânz, la Matignon, pe când  premier era Lio­nel Jospin. Este fiu de muncitor şi a luat-o de la zero în politică, din acest motiv fiind botezat de presa franceză „meritocratul".

Între cei doi s-a legat o prietenie strânsă, chiar dacă vin din cercuri diferite: preşedintele din promoţia Voltaire de la Ena, iar premierul un germanofil asumat, cu strânse legături în Partidul Social Democrat din Germania (SPD). Ayrault este liantul care reuşeşte să găsească consensul într-un grup de 200 de membri şi uneori nu a fost uşor dacă ar fi să luăm ca exemplu votul privind Mecanismul de Stabilitate European sau pe cel privind genocidul armean.  Toate aceste calităţi l-ar fi recomandat demult pentru funcţia de ministru, dar o condamnare de şase luni cu suspendare, în 1997, pentru favoritism, i-a barat accesul spre cele mai înalte funcţii.

Partidul socialist a trebuit să oprească, săptămâna trecută, un început de polemică vizându-l pe Ayrault asupra căruia apasă această veche condamnare pentru favoritism. Numirea lui Ayrault, fost profesor de germană, ar trebui să fie  bine primită la Berlin. Reformator prudent şi pragmatic, Ayrault este cunoscut pentru simţul său politic deosebit. El ştie să îşi judece adversarii, să măsoare corect raportul de forţe, dar stăpâneşte şi arta compromisului.