Ziua Franţei, un eveniment global

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Toţi liderii care au participat duminică la summitul de lansare a Uniunii Mediteraneene au fost invitaţi de Nicolas Sarkozy la tribuna de onoare, instalată în Place de la Concorde, pentru a

Toţi liderii care au participat duminică la summitul de lansare a Uniunii Mediteraneene au fost invitaţi de Nicolas Sarkozy la tribuna de onoare, instalată în Place de la Concorde, pentru a asista la defilarea tradiţională de 14 iulie.

Pentru prima dată, la aceasta au luat parte şi două contingente de "Căşti albastre" ale ONU, secretarul general al organizaţiei, Ban Ki-moon, fiind invitatul de onoare al preşedintelui francez. Pe cerul Parisului au fost văzute şi două avioane MIG, unul din România, celălalt din Slovenia, simboluri ale fostului Pact de la Varşovia.

Prezenţa în tribuna oficială a liderului sirian Bashar al-Assad a dat naştere unor vii controverse, responsabilul organizaţiei "Reporters sans frontieres", Robert Menard, fiind reţinut de poliţie în timp ce striga "Libertate în Siria!".

La parada militară desfăşurată ieri la Paris a zburat şi un MIG românesc, simbol al defunctului Pact de la Varşovia, şi două continegente de Căşti albastre

Anul acesta, la sărbătoarea naţională a Franţei au luat parte peste 40 de şefi de stat şi de guvern, printre care şi preşedintele României, Traian Băsescu.

Defilarea militară a debutat după sosirea, la Arcul de Triumf, a preşedintelui Nicolas Sarkozy, în timp ce delegaţiile oficiale prezente duminică la "botezul" Uniunii Mediteraneene au fost invitate să urmărească parada în tribuna de onoare amplasată în Place de la Concorde.

Organizată la două săptămâni după ce Franţa a preluat preşedinţia Uniunii Europene, defilarea tradiţională s-a bucurat de prezenţa a 4.000 de soldaţi, 675 de avioane (printre care un MIG din România şi un altul din Slovenia), 30 de elicoptere şi, în premieră, două contingente de "Căşti albastre" ale ONU.

De altfel, secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite, Ban Ki-moon, a fost invitatul de onoare al preşedintelui Sarkozy, iar unul dintre cei şapte paraşutişti care au "aterizat" în Place de la Concorde a purtat steagul cu efigia ONU.

Un garden-party "de austeritate"

Un alt moment ieşit din tiparul aniversării zilei naţionale a Franţei a fost citirea, de către actorul francez de origine algeriană Kad Merad, a unor fragmente din Preambulul Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, în faţa şefilor de stat din tribuna de onoare.

La fel, petrecerea de la Palatul Elysee s-a desfăşurat diferit faţă de ceilalţi ani. Numărul invitaţilor a fost redus simţitor, "doar" 4.000 de persoane având privilegiul de a se plimba pe peluza Palatului Elysee, faţă de cele 6.000 de anul trecut şi de cele 8.500 din ultimul an al mandatului prezidenţial al lui Jacques Chirac.

În consecinţă, pentru petrecerea din acest an nu s-au cheltuit mai mult de 150.000 de euro. Sarkozy a mai renunţat la două "simboluri" ale zilei naţionale: nu a mai ţinut niciun discurs televizat şi nici nu a semnat obişnuita graţiere colectivă.

În schimb, i-a acordat Legiunea de Onoare lui Ingrid Betancourt, fosta ostatică eliberată recent din mâinile insurgenţilor FARC.

Şeful organizaţiei "Reporters sans frontiers", reţinut

Robert Menard, secretarul general al RSF, a fost reţinut de poliţie, pe bulevardul Champs-Elysees, în timp ce manifesta împotriva prezenţei în tribuna de onoare a liderului sirian Bachar al-Assad. Alături de Menard, alţi 10 militanţi ai RSF au fost reţinuţi în timp ce strigau "Libertate în Siria!".

"Nu suntem de acord ca al-Assad să fie primit în tribuna prezidenţială şi vrem, în acest mod, să îi apărăm pe jurnaliştii şi blogerii întemniţaţi în Siria", a declarat Menard.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite