Zi de sărbătoare în Afganistan

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Afganii au aniversat ieri 88 de ani de la obţinerea independenţei Momentul a fost marcat de o paradă militară, o prezentare a costumelor naţionale şi, bineînţeles, de discursul

Afganii au aniversat ieri 88 de ani de la obţinerea independenţei

Momentul a fost marcat de o paradă militară, o prezentare a costumelor naţionale şi, bineînţeles, de discursul preşedintelui Hamid Karzai.

Parada militară şi cea a costumelor naţionale s-au numărat printre principalele momente festive organizate în cinstea Zilei Independenţei.

Sărbătoarea marchează eliberarea Afganistanului de sub regimul britranic, la 28 februarie 1919, în urma celui de-al treilea război anglo-afgan, încheiat prin semnarea Tratatului de la Rawalpindi. Manifestarea a avut loc pe un stadion din Kabul, folosit pentru execuţii publice în timpul regimului taliban, care a fost îndepărtat de la putere în 2001, în urma invaziei forţelor de coaliţie.

Panouri uriaşe, înfăţişând personalităţi locale care au lupat împotriva Imperiului Britanic, Uniunii Sovietice şi talibanilor, au fost instalate pe stadion. Preşedintele ţării, Hamid Karzai, a ţinut un discurs în faţa miilor de persoane prezente la eveniment.

El a subliniat că Afganistanul este ameninţat din nou de insurgenţii talibani: "Din nou, ţara este atacată de duşmanii noştri. Ei vor să oprească dezvoltarea Afganistanului", a afirmat Karzai. El a mai adăugat că poporul trebuie să fie gata să facă sacrificii pentru libertatea ţării. În continuarea discursului, Karzai le-a cerut compatrioţilor săi să considere educaţia prioritară: "Fără educaţie, tehnologie şi ştiinţă, vom fi ţinta atacurilor străinilor.

Pentru un Afganistan independent, avem nevoie de tineri educaţi." De cealaltă parte, liderul taliban Mullah Omar a lansat un apel, îndemnând populaţia să se alăture eforturilor militanţilor, în încercarea de a răsturna regimul susţinut de americani.

Omar a acuzat NATO şi forţele de coaliţie conduse de SUA că bombardează civili nevinovaţi. Afganistanul, cu o populaţie de 25 milioane de locuitori, a fost, în ultimele trei decenii, scena unor conflicte repetate, în ciuda prezenţei a 50.000 de militari străini. În ultimele două luni violenţele s-au intensificat. Aproximativ 4.000 de persoane şi-au pierdut viaţa în Afganistan de la începutul anului.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite