Yahoo ar putea concedia circa 2000 de angajaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Compania Yahoo se pregăteşte să anunţe miercuri un val masiv de concedieri, în încercarea de a de a-şi reveni dn situaţia economică dificilă, anunţă blogul All Things D, preluat de "The Guardian". Reprezentanţii companiei nu au dorit să comenteze această informaţie.

Yahoo este încă unul dintre cele mai populare website-uri, dar se chinuie să ţină pasul cu dezvoltarea rivalilor săi, Google şi Facebook.

Facebook a depăşit anul trecut Yahoo, devenind primul site american în ceea ce priveşte publicitatea online. Yahoo a anunţat recent o serie de restructurări la nivelul managementului, numindu-l pe fostul şef executiv de la PayPal, Scott Thompson, ca director general în ianuarie.

Compania este de mult timp în negocieri privind o posibilă vânzare de acţiuni, inclusiv partea sa în compania chineză Alibaba, dar discuţiile au eşuat anul trecut.

Cele 2.000 de posturi desfiinţate reprezintă peste 14% din personalul Yahoo la nivel mondial.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite