World Trade Center, la calendele greceşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reconstrucţia sitului distrus în atacurile teroriste din septembrie 2001 va fi întârziată şi va costa mai mult decât a fost prevăzut Un raport al Autorităţii Portuare din New York

Reconstrucţia sitului distrus în atacurile teroriste din septembrie 2001 va fi întârziată şi va costa mai mult decât a fost prevăzut

Un raport al Autorităţii Portuare din New York anunţă amânarea inaugurării viitoarelor clădiri de la Ground Zero, din cauza creşterii costurilor de la 15 la 18 miliarde de dolari

Documentul dat publicităţii ieri dezvăluie că diverse părţi componente ale proiectului arhitectonic vor fi finalizate cu cel puţin doi ani întârziere, iar costul lucrărilor va fi mai mare cu circa trei miliarde de dolari, faţă de suma iniţială de 15 miliarde.

Visul americanilor de a vedea revenind la viaţă clădirile distruse de teribilele atacuri teroriste riscă se se transforme astfel într-un coşmar, din cauza (prea) deselor amânări, notează "Wall Street Journal".

Data la care acest vis va deveni realitate va fi, cel mai probabil, 11 septembrie 2011, cu ocazia comemorării a 10 ani de la atentatele teroriste ce au schimbat faţa Americii. Planurile viitorului World Trade Center includ un memorial (pe locul fostelor Turnuri Gemene), un zgârie-nori, Freedom Tower, cinci edificii pentru birouri, un centru de arte frumoase şi un important nod de cale ferată.

Conform raportului Autorităţii Portuare, acest pasaj de tranzit are toate "şansele" să fie deschis de-abia în 2014 şi să depăşească bugetul iniţial de două miliarde de dolari.

Amânarea provoacă frecuşuri politice

"Wall Street Journal" apreciază că întârzierea lucrărilor la situl considerat un simbol al rezistenţei americane împotriva terorismului duce la tensiuni între guvernatorul statului New York, David Paterson, şi primarul lui Big Apple (cum este supranumit New Yorkul), Michael Bloomberg.

Acesta din urmă coordonează proiectul şi este privit totodată ca un potenţial contracandidat al lui Paterson la funcţia de guvernator, în 2010.

Freedom Tower, simbol "plimbat"

Piesă centrală a sitului World Trade Center, turnul Freedom Tower se va întinde pe o suprafaţă de 65.000 de metri pătraţi. Lucrările au fost inaugurate, în mod simbolic, în ziua de 4 iulie 2004, când a fost pusă piatra de temelie. Aceasta n-a rezistat însă "negocierilor" dintre Departamentul de Poliţie şi constructorul Larry Silverstein, legate de formă şi amplasament, astfel că proiectul iniţial deseorimodificat.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite