WikiLeaks: Un terorist al Qaeda a lucrat pentru serviciile britanice de informaţii
0Un militant al Qaeda, acuzat că a organizat atacuri teroriste asupra unui hotel de lux şi a două biserici din Pakistan, în 2002, a fost informator pentru serviciul de informaţii britanic, Mi6, informează The Guardian.
Adil Hadi al Jazairi Bin Hamlili a fost deţinut la Guantanamo din 2003 până anul trecut, când preşedintele american Barack Obama a decis să-l trimită înapoi în Algeria, ţara sa de origine.
Cotidianul britanic The Guardian susţine că a văzut documente secrete sustrase de WikiLeaks, în care algerianul este descris ca fiind "un asasin al Qaeda". Dar anchetatorii americani care au discutat cu el în perioada în care a fost deţinut la Guantanamo sunt de părere că acesta era informator al serviciilor de informaţii din Regat şi a celor canadiane, încă din 2000.
Khalid Sheikh Mohammed, care se pare că a recunoscut că este creierul din spatele atentatelor din 11 septembrie 2001, le-a declarat agenţilor CIA că Adil Hadi al Jazairi Bin Hamlili se află şi în spatele altor atacuri asupra unor biserici din Pakistan, soldate cu cel puţin opt morţi.