Intelectuali şi celebrităţi se alătură mişcării „Ocupaţi Wall Street"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mişcarea de protest „Ocupaţi Wall Street" devine din ce în ce mai serioasă scrie „New York Times". Manifestaţiile s-au extins şi în alte oraşe mari.

 Tinerilor li s-au alăturat sindicatele angajaţilor municipali şi din transport care au adus cu ei şi experienţa lor în relaţia cu mass-media. Mişcarea dobândeşte, în felul acesta, o mai mare legitimitate. În plus, studenţii au generat o mişcare numită „Ocupaţi Colegiile" şi au planificat aproape 75 de proteste. Unele celebritati precum actrita Susan Sarandon, regizorul Michael Moore si cântăreţul Lupe Fiasco şi-au exprimat solidaritatea cu „indignaţi". Totodată, implicarea tot mai mare a intelectualilor americani respectaţi şi cunoscuţi, ar putea influenţa percepţia mişcării, considerată la început a fi un semn de protest efemer al tinerilor afectaţi de consecinţele crizei economice.

Dacă despre profesorul de la universitate Princetor, Cornel West, care aprobă protestele şi denunţă „aviditatea oligarhilor de pe Wall Street", se poate spun că este un activist, nu în aceeaşi categorie intră economistul de la Universitatea Columbia, Joseph Stiglitz, laureat în 2001 al premiului Nobel pentru Economie. Şi acesta s-a pronunţat în favoarea manifestanţilor.

Profesorul de drept de la universitate Harvard, Lawrence Lessig, scrie în „Huffington Post " în sprijinul acestei mişcări: „Pietele noastre financiare au un rol important de jucat. Ele ar trebui să aloce capital şi să gestioneze riscurile. Dar ele nu alocă în mod corespunzător capital şi au creat riscul . Noi trebuie să suportăm costul greşelilor lor. Trăim într-un sistem în care pierderile sunt suportate de societate în ansamblu, în timp ce câştigurile sunt privatizate. Acest lucru nu este capitalism, aceasta nu este o economie de piaţă. Este o economie distorsionată, iar dacă vom continua în acest fel, nu vom găsi creşterea economică, şi să nu vom fi capabili să creăm o societate dreaptă", subliniază Lawrence Lessig.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite