Vot popular pentru preşedinte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Seculariştii radicali ameninţă democraţia din Turcia mai mult decât islamiştii tentaţi de liberalism Premierul Erdogan propune alegerea preşedintelui prin vot popular, convins că va

Seculariştii radicali ameninţă democraţia din Turcia mai mult decât islamiştii tentaţi de liberalism

Premierul Erdogan propune alegerea preşedintelui prin vot popular, convins că va câştiga partidul său. Cu islamiştii favorabili liberalismului politic, kemaliştii ultraseculari devin antioccidentali.

Turcia trăieşte o lună istorică, în care acutizarea crizei de identitate din societate refondează sistemul politic. Masivele manifestaţii de stradă împotriva candidaturii unui islamist la preşedinţie şi un al doilea eşec al unui vot parlamentar l-au obligat pe ministrul de externe Abdullah Gul să se retragă din cursă. Premierul Tayyip Recep Erdogan joacă mai departe pe cartea democraţiei. Liderul Partidului Justiţiei şi Dezvoltării (AKP), care controlează 2/3 din parlamentul de la Ankara, a anunţat alegeri generale pe 22 iulie - cu o anticipare de trei luni. Mai spectaculos, premierul a propus o drastică reformă constituţională: mandat parlamentar de patru ani în loc de cinci şi maximum două mandate prezidenţiale de cinci ani în locul unuia de şapte - dar în urma unui scrutin popular, nu parlamentar, ca în prezent. Adversarii săi nu consideră oportună această reformă.

Liberalism religios

Măcar cazul Republicii Islamice a Iranului, cu alegeri în care candidaţi şi programe pot fi interzise de forurile religioase, supreme în stat, arată cum fundamentalismul islamic diluează democraţia până la inexistenţă. În Turcia, valorile democratice sunt încălcate însă de un fundamentalism secular. Franţa s-a dorit separată de religie, dar a lăsat-o liberă în sfera privată; americanii au garantate libertăţile religioase individuale, practicate aproape ostentativ chiar la vârful puterii. Republica turcă domină însă religia şi are dreptul de a suprima practicarea ei în orice fel consideră necesar. Necesar modernizării societăţii la 1923, secularismul impus de Ataturk a ajuns să frâneze astfel chiar modernizarea statului. Din 1950, alegerile democratice din Turcia sunt câştigate de partide de centru-dreapta - care cer inclusiv libertăţi religioase. Tot mai populare în ţară, formaţiunile islamiste au început să abandoneze - graţie contactului tot mai intens cu Europa şi America - din nostalgiile unei autocraţii otomane antioccidentale, pentru revendicarea unui liberalism politic, şi religios, de tip vestic.

Cu o masivă migraţie la oraşele în plină dezvoltare, AKP nu mai este popular doar în zonele rurale din Anatolia. La putere din 2002, când s-a redefinit din islamist în "conservator", partidul lui Erdogan şi Gul se arată un campion nu atât al islamizării statului, cât al europenizării lui: "demilitarizare", economie de piaţă, libertăţi individuale. De aceea, mulţi liberali, chiar atei, simpatizează guvernul Erdogan. În timp ce kemaliştii ultraseculari acuză "o alianţă între Islamul moderat şi imperialismul SUA". Invers, la manifestaţiile din Ankara sau Istanbul împotriva candidaturii lui Gul nu au participat doar membrii clasei mijlocii occidentalizate, dar şi obişnuiţi ai moscheilor - care nu vor un stat islamic, ci numai posibilitatea practicării credinţei. Desigur, secularii se tem de un ulterior atac, progresiv, al conservatorilor islamişti la adresa modului lor de viaţă. Oricum, opinia publică nu agreează o nouă lovitură de stat militară.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite