Vicepreşedintele irakian Tarek al-Hashemi a fost condamnat la moarte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Justiţia irakiană l-a condamnat la moarte duminică în contumacie pe vicepreşedintele Tarek al-Hashemi, unul dintre principalii lideri sunniţi şi ţării, pentru uciderea unei avocate şi a unui general, relatează AFP.

Secretarul particular al lui Tarek al-Hashemi, care este şi ginerele său, a fost, de asemenea, condamnat la moarte.

Hashemi era judecat împreună cu câţiva membri a gărzii sale pentru 150 de capete de acuzare, în special uciderea a şase judecători şi a mai multor oficiali de rang înalt, între care directorul general al Ministerului pentru securitate naţională.

El şi secretarul său au fost condamnaţi la moarte pentru asasinarea unei avocate şi a generalului Talib Belassim.
"Dovezile prezentate curţii împotriva lui Tarek al-Hashemi şi (a secretarului său) Ahmed Qahtan au fost suficiente pentru ca cei doi să fie condamnaţi la moarte", a declarat preşedintele tribunalului la citirea sentinţei.

"Curtea îi condamnă la moarte prin spânzurare", a adăugat magistratul.

Tarek al-Hashemi s-a refugiat din aprilie în Turcia, care refuză să îl extrădeze.El denunţă de mai multe luni o procedură în scopuri pur politice, care se înscrie în cadrul conflictului ce opune familia sa politică, blocul Iraqiya dominat de sunniţi, premierului şiit Nuri al-Maliki, pe care îl acuză de autoritarism.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite