Viaţa pe Terra va fi din ce în ce mai scumpă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lumea păşeşte în epoca resurselor scumpe. Peste circa douăzeci de ani, resursele actuale de energie, apă şi alimente nu vor mai fi de ajuns, iar căutarea de altele noi este prea dificilă şi costisitoare.

Aceasta este concluzia la care au ajuns analiştii organizaţiei transnaţionale de cercetare „McKinsey Global Institute" (MGI). Paradoxal, însă principalul duşman al naturii este omul mulţumit şi sătul, deoarece resursele se epuizează rapid ca urmare a creşterii nivelului de trai al oamenilor.

Experţii consideră că în prezent pe Pământ sunt circa 1,8 miliarde de oameni care aparţin clasei medii, adică cei care pot cheltui de la 10 până la 100 de dolari pe zi.

În 2030, numărul unor asemenea persoane va fi de 5 miliarde, menţionează expertul Iulia Ţîpliaeva, citat de Vocea Rusiei „Creşte populaţia Pământului, creşte şi clasa medie, mai ales în economiile asiatice. Acest grup este completat de un mare număr de oameni din India şi China, cu o populaţie de peste 1 miliard de oameni fiecare şi care în ultimii ani demonstrează cele mai dinamice ritmuri ale creşterii economice", spune Ţîpliaeva.

Clasa medie, care deţine bani, consumă din ce în ce mai mult. Pentru producţia mărfurilor este nevoie de energie, iar rezervele de gaze, cărbune şi petrol nu sunt infinite. Hidroenergetica nu va face nici ea faţă deoarece din cauza încălzirii globale va fi nevoie de apă pentru zonele secetoase. În prezent, multe ţări preferă să renunţe la centralele nucleare.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite