VIDEO Un avion al companiei Qantas a aterizat de urgenţă la Singapore

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un avion Airbus A380 al companiei aeriene australiene Qantas a suferit o defecţiune, joi, în timp ce survola insula indoneziană Batam şi a fost nevoit să aterizeze de urgenţă la Singapore, fără ca vreuna dintre persoanele aflate la bord să fie rănită, a anunţat Guvernul australian.

Aeronava se deplasa de la Singapore către Sydney şi avea la bord 433 de pasageri şi 26 de membri ai echipajului, a anunţat un purtător de cuvânt al companiei Qantas.

Avionul a aterizat fără incidente pe aeroprotul Changi şi niciun pasager sau membru al echipajului nu a fost rănit, a declarat Ministerul de Externe într-un comunicat.

Avionul a avut joi dimineaţă probleme la motor în timp ce se afla deasupra insulei indoneziene Batam, în apropiere de Singapore, au anunţat autorităţile indoneziene.

Prezent la aeroport, un jurnalist al AFP a constat că din avion ieşea fum, iar acesta a fost imediat înconjurat de şase autospeciale de pompieri. "Se vede fum ieşind" din fuselaj, a declarat jurnalistul. "Unul dintre motoarele de sub aripa stânga pare să fi explodat" şi să fi dispărut, a precizat acesta.

Pe insula Batam, mai mulţi martori oculari au văzut fragmente dintr-un avion căzute la sol.

Am auzit o explozie puternică în cer, a declarat unul dintre ei, Noor Kanwa.

Mă pregăteam să plec când am auzit un zgomot similar unui tunet. Am văzut pe cer un avion care s-a întors şi din a cărui coadă ieşea fum. Ulterior, trei sau patru piese de metal au căzut din cer, acestea având cel puţin un metru lungime. Au aterizat pe un câmp, a declarat un şofer în vârstă de 35 de ani.

Qantas a anunţat că avionul era echipat cu patru motoare Trent 900 ale constructorului britanic Rolls-Royce.

Qantas, care nu a înregistrat niciun accident cu victime de la înfiinţarea sa, în urmă cu 90 de ani, este unul dintre principalii clienţi ai avionului A380, având deja în exploatare şase astfel de aeronave şi o comandă de alte 20. Aceasta face parte dintre cele cinci companii, alături de Air France, Emirates, Lufthansa şi Singapore Airlines, care deţin în total 37 de avioane A380 aflate în circulaţie, potrivit Airbus.

De la lansarea sa, A380 s-a confruntat cu mai multe incidente tehnice, dar niciunul de gravitatea celui de joi. În septembrie 2009, un avion al Singapore Airlines care se deplasa pe ruta Paris-Singapore a fost nevoit să se întoarcă din drum din cauza unei pene de motor. Un avion Air France a fost, de asemenea, constrâns să se întoarcă după o defecţiune la sistemul informatic, calificată drept "minoră" de companie.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite