VIDEO Cine câştigă din presupusul război al gazelor

În această săptămână, la Istanbul, Occidentul şi Rusia s-au descurcat de minune în cel mai "aprig" aşa-zis război al gazelor. Între timp, la 2.000 de mile spre est,  incontestabila Chină a făcut următoarea mutare prin semnarea unui acord preliminar pentru conducta de gaze naturale uzbece în Xinjiang, şi a sprijinit a patra rundă de sancţiuni acordate de ONU împotriva Iranului cu condiţia că acesta să continue comerţul

Lupta se dă pentru aprovizionarea Europei cu gaz natural şi pentru toate implicaţiile economice şi politice care vin odată cu aceasta. Giganta companie energetică Gazprom asigură aproximativ 25 % din gazul Europei - cifra se ridică la 100 % în Finlanda şi statele baltice - în timp ce Washingtonul şi multe naţiuni care au făcut parte din fostul bloc sovietic văd acest lucru ca pe o armă rusă puternică pe plan economic şi politic. De trei ori în ultimii patru ani, Rusia a întrerupt fluxul de gaze naturale cu ţara vecină Ucraina, determinând Washingtonul şi statele europene să vrea să diminueze dominaţia Rusiei de piaţă prin găsirea unui ofertei concurente.

Proiectul Nabucco, o conductă de circa 3.300 km, care se ridică la 9 miliarde de dolari, a fost gândit pentru a livra aproximativ 30 de miliarde de metri cubi de gaze naturale de la Marea Caspică spre Europa şi în alte părţi.Planul Occidentului a determinat replica Moscovei la Nabucco, proiectul South Stream, notează Foreign Policy.

Rusia prevede construirea conductei South Stream de-a lungul aceluiaşi traseu ca Nabucco, dar cu un volum dublu de gaz.

Într-un fel, conflictul este o repriză a anilor '90, când Statele Unite şi Rusia concurau pentru a transporta bonificaţiile de petrol ale Azerbaidjanului. Atunci SUA a câştigat prima rundă a competiţiei, când conducta Baku-Ceyhan a început să transporte petrol în 2006 (interesant este că principala companie de petrol din Baku şi principalul partener al Washingtonului este BP).

Edward Lucas, jurnalist la The Econimist, îşi aminteşte despre prima rundă a conflictului gazelor:

În timp ce Rusia şi Occidentul încercau să reia competiţia din anii 1990, geologia şi tehnologia le-au luat-o înainte. În Statele Unite, un texan pe nume George Mitchell a venit cu o modalitate de a extrage gaze naturale din marnă (rocă argiloasă în lamele), o descoperire care este aşteptată să furnizeze statului american gaze pentru următorii 100 de ani. Între timp, Qatarul a venit pe piaţă cu o variantă alternativă - gaz petrol lichefiat (GPL) - viabilă din punct de vedere economic.

Împreună, exploatarea gazului din rocă argiloasă şi GPL au creat un nou "ocean" de gaze naturale. Astăzi, s-a ajuns la un fel de saturare a pieţei în Europa, care, conform unui raport Bloomberg dat publicităţii astăzi, a determinat Qatarul să taie două treimi din exporturile sale..

Toate acestea înseamnă că, spre deosebire de Baku-Ceyhan, nici Nabucco, nici South Stream nu au, de fapt, prea mult gaz de livrat. Când proiectul Nabucco a fost conceput în anii 1990, a fost gândit ca o legătura esenţială care să rupă monopolul Rusiei asupra transportului de gaze din regiune.

Dar, luni, Turcia şi Azerbaidjanul s-au întâlnit pentru a anunţa un acord care prevede că azerii vor livra doar 6 miliarde metri cubi de gaz pe an sau o cincime din volumul prevăzut până în 2019. Şi chiar dacă susţinătorii proiectului Nabucco ar putea găsi într-un fel sau altul gaz, acesta ar reprezenta în continuare doar 5 % din cele 540 de miliarde de metri cubi folosiţi de Europa în prezent, mai scrie Foreign Policy.