VIDEO A fost descoperit unul dintre cei mai mari prădători care au trăit pe Pământ

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pliosaurul, un monstru al mării cu un craniu de 2,4 metri, a fost numit "cel mai înfricoşător prădător din câţi au trăit".

Fosila de 155 milioane de ani a fost descoperită întâmplător în Anglia de un localnic.

Kevan Sheehan a povestit pentru BBC cum a găsit craniul: "A fost noroc pur. Eram pe plajă şi am văzut trei bucăţi. Habar n-aveam ce sunt, dar am început să le trag din nisip. De atunci, în fiecare an merg acolo şi găsesc alte bucăţi", povesteşte Sheenan.

Bărbatul a decis să nu precizeze locul exact al descoperirii, invocând faptul că zona este periculoasă din cauza căderilor de pietre.



Sheehan a descoperit fosila în urmă cu 18 luni, însă nu a vrut să o arate publicului până când piesele din craniu nu au fost asamblate.

"Acest craniu este 95% complet şi, probabil, unul dintre cele mai mari şi, cu siguranţă, unul dintre cei mai bine conservaţi pliosauri care au fost găsiţi în lumea întreagă", a spus Richard Edmonds, managerul Consiliului din Coasta Jurassic din Dorset.

Oamenii de ştiinţă estimează că Pliosaur, care a trăit în perioada jurasicului şi a cretacicului, ar fi măsurat 18 metri lungime şi că ar putea reprezenta o nouă specie.

"Probabil că este cel mai de temut prădător care a trăit vreodată pe Pământ. Stând în faţa craniului imens îţi imaginezi această bestie holbându-se la tine şi fixându-te cu privire. Doar gândul ăsta îţi face părul măciucă", a declarat paleontologul Richard Forrest.

image

VIDEO

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite