VIDEO: Un poliţist trânteşte din scaunul cu rotile un student participant la protestul de la Londra

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţia a lansat o investigaţie internă noaptea trecută, după ce au apărut imagini cu un bărbat scos din scaunul său cu rotile şi târât pe şosea de către un poliţist, în timpul demonstraţiei studenţilor de joi.

Clipul de pe YouTube nu arată momentul în care Jody McIntyre este dărâmat din scaunul său cu rotile, dar îl surprinde pe poliţist târâindu-l pe tânărul de 21 de ani pe şosea, informează Guardian.

Jody McIntyre a declarat că a fost dat jos de două ori din scaunul său cu rotile, de poliţişti.

Mclntyre a spus că a fost a doua oară când poliţiştii l-au scos din scaunul cu rotile în timpul protestului. El a declarat că prima dată mai mulţi poliţişti l-au ridicat de pe scaun şi l-au dus 100 de metri mai departe, "pentru propria siguranţă".

"De această dată eram în mijlocul străzii şi am văzut un ofiţer de la incidentul de mai devreme venind spre mine. Mi-a răsturnat scaunul cu rotile şi m-a târât din mijlocul străzii, la margine, înainte să fie văzut de colegi." a spus tânărul.

Un purtător de cuvânt al poliţiei a spus că, deşi nu s-a depus nicio plângere, serviciul de poliţie metropolitană a lansat o investigaţie, ca urmare a sesizărilor din mass-media.

VIDEO

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite