VIDEO Top Gear stârneşte furia mexicanilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ambasadorul Mexicului la Londra le-a solicitat prezentatorilor emisiunii "Top Gear" să-şi ceară scuze pentru remarcile făcute la adresa mexicanilor, pe care i-au caracterizat ca fiind tonţi şi leneşi.

Ambasadorul Eduardo Medina Mora Icaza s-a plâns, într-o scrisoare adresată BBC, că Jeremy Clarkson, Richard Hammond şi James May au folosit ceea ce el consideră a fi stereotipuri bigote la adresa mexicanilor, în cadrul emisiunii de duminică.

În episodul respectiv, ce a fost urmărit de mai bine de 6 milioane de persoane, Hammond a afirmat că maşinile imită caracteristicile naţionale.

El a caracterizat Mastretta ca fiind "un mustăcios neîndemanatic, leneş, inutil, flatulent, care se sprijină de un gard aproape adormit, privind la un cactus, purtând pe post de haină o pătura găurită", potrivit Daily Telegraph.

Clarkson a continuat gluma colegului său, spunând că ar fi minunat să fie mexican pentru că astfel ar fi putut dormi toată ziua. Mai mult, el şi-a exprimat încrederea că nu va primi nicio plângere referitoare la comentariile, pentru că ambasadorul Mexicului doarme!

Cu toate acestea, ambasadorul s-a plâns: "Este absolut de neînţeles şi inacceptabil ca cei trei prezentatori să îşi exprime bigotismul şi ignoranţa, batjocorind oamenii şi cultura ţării noastre cu o asemenea vehemenţă", a scris ambasadorul.

În scrisoare se mai arată că insultele scandaloase şi vulgare ale celor trei contribuie la consolidarea stereotipurilor negative şi a rasismului împotriva mexicanilor.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite