VIDEO Navă de croazieră, avariată în timpul unei furtuni în Atlantic

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Imagini impresionante cu o navă de croazieră care se luptă cu valurile uriaşe din sudul Oceanului Atlantic, au fost publicate în presa străină.

Pachebotul Clelia II a rămas fără unul dintre motoare, în timpul unei furtuni, cele 165 de persoane de la bord rămânând pradă valurilor de aproape 10 metri, ceea ce a determinat echipajul să declare stare de urgenţă şi să solicite ajutor. Comandantul pachebotului a anunţat că unul din motoare nu mai putea fi folosit în urma impactului cu un val uriaş, care a spart una din ferestrele punţii şi a întrerupt circuitele electrice.

"Valul a provocat pierderea comunicaţiei şi a unui motor, ceea ce a dus la micşorarea vitezei navei", a declarat un reprezentant al Asociaţiei Internaţionale a Operatorilor Turistici în Antarctica, care a precizat că pasagerii erau americani, iar membrii echipajului erau în majoritate filipinezi, potrivit CNN.

Toţi cei 88 de pasageri şi cei 77 de membri ai echipajului sunt teferi, iar nava de croazieră a parcurs în siguranţă cei 800 de km până în portul din Argentina, informează Daily Mail.

Imaginile au fost surprinse de o navă trimisă să însoţească Clelia II, până când tehnicienii reuşeau să repare motorul.



În lume

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite