Urmaşii lui Hitler contraatacă de pe internet

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Neonaziştii germani îşi schimbă tactica de luptă şi trec pe online, în timp ce forţele paramilitare din Ungaria şi Cehia au demarat negocieri de cooperare Neonaziştii din Germania au

Neonaziştii germani îşi schimbă tactica de luptă şi trec pe online, în timp ce forţele paramilitare din Ungaria şi Cehia au demarat negocieri de cooperare

Neonaziştii din Germania au început să-şi intimideze adversarii publicându-le pe internet datele personale, acţiune urmată de ameninţări directe.

Ţintele lor preferate sunt politicienii şi activiştii de stânga, sindicaliştii şi jurnaliştii, cărora le publică pe internet nume, adrese, fotografii şi chiar informaţii cu caracter personal.

Şi mai grav este că, în ultimul timp, se înregistrează tot mai multe cazuri în care atacurile verbale şi postate pe site-uri sunt urmate de acţiuni de agresiune directă. Iar poliţia pare neputincioasă în tentativele de a-i depista.

Ameninţări cu exterminarea

Rainer Sauer, 51 de ani, un politician local din oraşul Bocholt (vestul Germaniei), s-a obişnuit deja cu insultele şi cu ameninţările cu moartea pe care le primeşte online.

"Cineva îi va veni de hac acestei lepădături" este tipul de mesaj care pe Sauer nu-l mai surprinde. Evenimente recente l-au pus însă pe gânduri. Într-o dimineaţă, a găsit runele SS scrise pe uşa garajului său. Iar luna trecută i-a fost strecurat un mesaj în cutia poştală: "Te vom extermina". Rainer Sauer este doar unul dintre cazurile în care atacurile online au fost urmate de astfel de gesturi.

Strategia intimidării

Potrivit "Der Spiegel", instigări la violenţă se regăsesc pe cele aproximativ 1.700 de site-uri web ale grupărilor de extremă dreaptă. Manfred Murck de la Oficiul pentru Protecţia Constituţiei consideră că se foloseşte "o strategie a intimidării", care devine pe măsura trecerii timpului "neobişnuit de agresivă şi de explozivă".
Pur şi simplu, oponenţii politici ai naziştilor sunt puşi pe aceste site-uri la stâlpul infamiei şi se postează fotografii, date biografice şi adrese ale acestora.

Baze de date complete

Cercetările poliţiei arată că neonaziştii au arhive întregi cu datele a numeroşi oponenţi politici. Un singur grup neonazist din Nürnberg a postat o arhivă cu datele personale şi fotografiile a aproape 200 de bărbaţi şi femei din regiune făcute în secret în timpul unor demonstraţii la care aceştia au participat.

În plus, acest gen de activităţi în care sunt implicaţi neonaziştii reprezintă un efort logistic major şi demonstrează o bună organizare a extremei drepte, lucru recunoscut recent şi de un poliţist care a instrumentat un caz împotriva unui tânăr activist de stânga de 20 de ani, din Erlangen (sudul Germaniei), folosindu-se chiar de arhivele neonaziştilor.

Jörg Haider trece la expulzări

Trecut oarecum în uitare de opinia publică după ce a părăsit scena politică naţională în 2000, fostul lider al extremei drepte Jörg Haider se pregăteşte să revină în forţă.

Guvernatorul provinciei Carintia se va afla în fruntea listei partidului său "Alianţa pentru Viitorul Austriei" (BZÖ) la alegerile legislative anticipate din 28 septembrie. "Nu există alt cap de listă. Orice altă persoană ar ruina BZÖ", a declarat Peter Westenthaler, preşedintele partidului. Şi, cum lupul îşi schimbă doar părul, nu şi năravul, Haider nu a renunţat la ideile şi obiceiurile sale.

Neclintit în Carintia de peste 20 de ani, el a expulzat recent trei solicitanţi de azil pe motiv că nu a fost informat personal despre prezenţa lor în provincia din sud-estul Austriei. Potrivit Ministerului de Interne, Haider nu este la prima măsură de acest fel. La începutul acestui an, a trimis 18 persoane într-o tabără pentru solicitanţi de azil din landul Austria Inferioară.

Dificil de detectat

Eforturile autorităţilor germane de a stopa fenomenul sunt în mare parte sortite eşecului, iar motivul este cât se poate de simplu - serverele care găzduiesc site-urile neonaziştilor se află în Statele Unite ale Americii, dincolo de autoritatea şi legile Germaniei.

Mai mult, o lege care interzice acoperirea feţei în timpul demonstraţiilor obligă autorităţile judiciare să-i pună deseori sub acuzare pe manifestanţii de stânga care îşi acoperă faţa în timpul acestor evenimente tocmai pentru a nu fi fotografiaţi şi puşi ulterior fizic în pericol de către nazişti.

Un tânăr de 24 de ani a plătit o amendă în valoare de 1.800 de euro pentru că a purtat o eşarfă pe faţă în timpul unui marş anti-nazist, încălcând astfel legea. Mai nou, neonaziştii recurg şi la recrutări din tabăra adversă.

Ei participă la demonstraţiile simpatizanţilor de stânga, fără a purta însemnele specifice extremei drepte, şi încearcă să-i ademenească pe tinerii fără convingeri puternice să treacă de cealaltă parte a baricadei.

Negocieri între grupările paramilitare

Liderii unităţilor paramilitare de extremă dreapta din Cehia şi Ungaria s-au întâlnit pe 21 iulie la Bratislava.
Reprezentanţii Gărzii Naţionale şi ai Gărzii Maghiare au ales un restaurant din capitala Slovaciei, care a fost atent supravegheat de forţele de ordine pentru a nu avea loc niciun incident. Întâlnirea a fost considerată drept "o provocare" de către Partidul Naţional Slovac (SNS), o formaţiune ultranaţionalistă, membră a coaliţiei de guvernământ.

Partidul de extremă dreapta "Mişcarea pentru o Ungarie mai bună" (Jobbik), care a creat Garda Maghiară în 2007, doreşte să stabilească relaţii şi contacte cu formaţiuni europene care au orientări similare, a explicat Bela Kovacs, responsabilul cu relaţii externe, scopul întrevederii de la Bratislava.

Potrivit presei cehe, cele două grupări nu au ajuns însă la niciun acord de cooperare, din cauza unor neînţelegeri istorice. Analiştii apreciază că, momentan, nici Jobbik şi nici Partidul Naţional Ceh, iniţiatorul Gărzii Naţionale, nu reprezintă un pericol prea mare, în condiţiile în care nu au înregistrat un succes prea mare în alegeri.

NPD cucereşte Estul

Nu acelaşi lucru se poate spune şi despre Partidul Naţional Democrat (NPD), care, în ultimii ani, a câştigat tot mai mult teren pe scena politică din estul Germaniei.

Cea mai îngrijorătoare este situaţia din Saxonia, unde NPD, după ultimele alegeri locale, are reprezentanţi în toate consiliile districtelor din acest land.

Mai mult, în două districte NPD a obţinut cel mai mare număr de voturi, depăşind Partidul Social-Democrat (SPD). Extremiştii deţin şi opt locuri în Parlamentul local, iar sondajele de opinie arată că, până la următoarele alegeri, susţinerea pentru NPD s-ar putea dubla.

Garda Maghiară pune în pericol integritatea teritorială a Slovaciei
Jan Slota,
preşedinte al Partidului Naţional Slovac

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite