Uraganul Karl a intrat în Mexic, la 7 km de o centrală nucleară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Uraganul Karl a intrat vineri la amiază în apropiere de Veracruz, în sud-estul Mexicului, la şapte kilometri de singura centrală nucleară a ţării, în prealabil dezactivată, a anunţat Serviciul meteorologic naţional la Ciudad de Mexico.

Karl, anunţat ca uraganul cel mai violent în ultimii 30 de ani pe coasta atlantică a Golfului Mexic, a atins continentul la o sută de kilometri nord de marele port Veracruz şi de zona de mare activitate petrolieră Poza Rica.

Uraganul avansa cu o viteză de 13 kilometri pe oră, cu vânturi de 195 de kilometri pe oră şi rafale de 240 de kilometri pe oră, notează Agerpres.

Centrala a fost dezactivată înainte de sosirea uraganului. "Cele două reactoare ale centralei Laguna Verde au fost oprite ca măsură de precauţie, deşi echipamentele nu sunt expuse niciunui risc", a anunţat în capitala mexicană directorul naţional al Protecţiei civile, Laura Gurza, într-o conferinţă de presă.


În lume

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite