Unsprezece români acuzaţi de proxenetism au fost arestaţi la Roma

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Unsprezece români acuzaţi de trafic de persoane şi proxenetism au fost arestaţi, marţi, la Roma, scrie presa italiană.

Trei femei şi opt bărbaţi, toţi de origine română, au fost arestaţi sub acuzaţia de apartenenţă la o reţea de proxenetism şi trafic de persoane.

Victimele acestora sunt femei românce aduse în Italia şi forţate să se prostitueze.

Reţeaua de prostituţie acţiona în cartierele Aurelia, Tiberina, Casilina şi Palmiro Togliatti din Roma.

Proxeneţii au transformat zeci de tinere în sclave, profitând de situaţia de inferioritate psihică a acestora şi de extrema sărăcie a familiilor din care proveneau fetele. Ei le privau de libertate, le aduceau la o stare de supunere psihologică gravă şi de nedepăşit şi le supuneau unor constrângeri fizice.

Atrase cu promisiunea unui loc de muncă, odată ajunse în Italia erau private de documente, intimidate cu ameninţări cu moartea iar apoi vândute unor conaţionali români sau puse la dispoziţie ca premii la jocuri de noroc.

Pentru o tânără semnele vor rămâne de neşters: în urmă cu trei ani a fost marcată cu fierul roşu cu iniţiala numelui proxenetului ei.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite